Sari la conținut

Stenograme. Adrian Duicu și Valeriu Zgonea discută despre numiri la vamă

În discuţia colocvială din februarie anul trecut, Adrian Duicu îi cera lui Valeriu Zgonea o favoare: să nu se amestece în schimbarea unui şef de vamă.

Adrian Duicu: Domn' preşedinte, să trăieşti.

Valeriu Zgonea: Da, şefu'? Da, şefu' de la Mehedinţi?

Adrian Duicu: Lasă gargara!

Valeriu Zgonea: Ia zi, șefu'!

Adrian Duicu: Ce faci?

Valeriu Zgonea: Uite, bine. Am fost la o întalnire, mă duc la o altă întâlnire.

Adrian Duicu: Eu mă duc la partid, ajung la partid că am şedintă aici. Auzi? Ce te rog. Sper că nu te bagi în treaba cu Titu, cu Neţoiu. Că mă tot bâzaie că nu ştiu ce vorbeşte cu tine pe-aici.

Valeriu Zgonea: Cine?

Adrian Duicu: Titu Neţoiu.

Valeriu Zgonea: Cine-i Titu ăsta, mă?

Adrian Duicu: Cu Taverna, mă.

sursa: Hotnews

Din interceptările depuse la dosar reiese că Valeriu Zonea îi promita acestuia că nu se va implica deloc.

Valeriu Zgonea: Lasă-mă în pace! Am vorbit ceva cu tine! Ai înnebunit la cap?

Adrian Duicu: Bine.

Valeriu Zgonea: Ma bag eu în ciorba ta?! M-am băgat eu vreodată?

Adrian Duicu: Nu. Nu. Nu.

Valeriu Zgonea: Tu nu eşti serios cu mine, în relaţia cu mine.

Adrian Duicu: Nu-i adevărat. E!

Valeriu Zgonea: Eu sunt serios cu tine.

Adrian Duicu: Nu-i adevărat. Nu. Nu-i adevărat.

Valeriu Zgonea: Tu eşti...Eu când ţi-am promis că nu mă bag şi m-ai rugat, nu mă bag! ...Nu m-ai rugat tu să nu mă bag?

Adrian Duicu: Da.

Valeriu Zgonea: E! Şi-atunci? Pa.

sursa: Hotnews

Hotnews scrie că Adrian Duicu încerca să-l schimbe pe Titu Neţoiu din functia de șef al Vămii "Porțile de Fier I", dar suspecta că ar fi protejatul lui Valeriu Zgonea. Duicu reuşeste să-l schimbe, însă doar după o lună este reinstalat pe vechea funcţie. Jurnaliştii mai scriu că această mişcare ar fi fost o simplă demonstrație de forță a lui Adrian Duicu pentru a-şi etala influenţa pe care o are în PSD.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi se află deja în arest preventiv, iar anchetatorii caută probe pentru a-l trimite în judecată. El este acuzat că făcea trafic de influenţă chiar din biroul premierului pentru a-şi numi apropiaţii în funcţii importante. Adrian Duicu i-ar fi promis şefului Poliţiei din Mehedinţi o funcţie în cadrul Ministerului de Interne. În schimb, acesta din urmă trebuia să îl ajute să scape de un dosar pe care îl avea cu Agenţia Naţională de Integritate.

În acest dosar au fost audiaţi mai mulţi ofiţeri, între care şi şeful Poliţiei, chestorul Petre Tobă. Și Vlad Stoica, şeful de cabinet al premierului Victor Ponta, a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie.