Sari la conținut

T. Băsescu, avertisment pentru V. Ponta: Dacă aş face publice întâlnirile cu el s-ar putea să îl arăt că se poartă ca un pisicuţ când e cu mine

Şeful statului a mai precizat că a luat decizia de a arăta discuţia cu premierul şi ministrul Finanţelor, după ce Victor Ponta l-a acuzat că a avut un ton bădărănesc la adresa Ioanei Petrescu.

asigur însă că dacă la un moment dat aş lua decizia să fac publice întâlnirile pe care le-am avut cu Victor Ponta s-ar putea să îl arăt cum a arătat de când este premier, că se poartă ca un pisicuţ când este cu mine. Nu am exagerat deloc. M-a deranjat că a spus că m-am purtat ca un bădăran. A fost o discuţie corectă, nu am jignit nicio clipă”, a declarat Traian Băsescu.

Traian Băsescu a mai folosit cuvântul „pisicuţ” la adresa lui Victor Ponta şi în noiembrie 2012.

„Când vine la mine, Victor Ponta e ca un pisicuț. După ce iese și ajunge la Palatul Victoria sau se vede cu un microfon în față, vorbește cum vedeți”, a spus președintele la un post de televiziune.

Răspunsul premierului a venit imediat: „Pisica blândă zgârie rău. Ia întrebați-l, de ce e așa nervos? Simte că vine 9 decembrie, ziua în care o să îl pedepsesc”.