Sari la conținut

Tăriceanu atacă din nou DNA

Preşedintele Senatului atacă din nou procurorii. Călin popescu Tăriceanu susţine că dosarul împotriva ministrului pentru relaţia cu parlamentul este unul fabricat.

„Nu cred că este o chestiune politică, este o încercare de a pune din nou Parlamentul și zona politică într-o lumină nefavorabilă. Au găsit această problemă a unui concurs pentru ocuparea unor funcții minore, cred că era și un șofer care trebuia să dea concurs, și l-au agățat pe ministru, care nu are o implicare directă. Nu organizează concursul, nu se ocupă el subiecte. Vom hotărî împreună la nivelul coaliției cum vom vota în aceasta privință”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului.

Zilele trecute, DNA a cerut Senatului aviz pentru începerea urmăririi penale a ministrului pentru relația cu Parlamentul, Viorel Ilie

El este suspectat, alături de trei angajaţi ai instituţiei, de aranjarea unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului să ocupe funcţiile, în detrimentul altora.

Mai exact, Viorel Ilie este suspectat de instigare la infracţiunea de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale.

Fost primar de Moinești, Viorel Ilie este și senator din partea ALDE, aflat la primul mandat în Parlament. Prin urmare, solicitarea DNA trebuie adresată Parlamentului, care va trebui să se pronunțe prin vot dacă aprobă sau nu cererea de urmărire penală. 

Viorel Ilie a devenit în aprilie, după numai trei luni de experiență ca parlamentar, ministru pentru relația cu Parlamentul în Cabinetul condus de Mihai Tudose.