Tăriceanu: Opinia publică trebuie să înţeleagă că Parlamentul e unica autoritate legiuitoare din România

Data actualizării: Data publicării:
tariceanu ALDE Facebook

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, la Parlament, că proiectul de declaraţie pe care l-a susţinut în Birourile Permanente reunite vine să precizeze „poziţia Senatului în arhitectura constituţională a statului”, fiind nevoie ca opinia publică să înţeleagă că Parlamentul este „unica autoritate legiuitoare din România şi alte ingerinţe în activitatea aceasta nu pot fi acceptate”.

tariceanu ALDE Facebook

„Proiectul de declaraţie este la dispoziţia dumneavoastră. În esenţă, foarte pe scurt, el vine să precizeze într-un fel poziţia Senatului în arhitectura constituţională a statului, mai ales după deciziile Curţii Constituţionale care nu fac decât să întărească rolul Parlamentului ca unic for legislativ”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a susţinut că este nevoie ca opinia publică să înţeleagă că Parlamentul este „unica autoritate legiuitoare din România şi alte ingerinţe în activitatea aceasta nu pot fi acceptate”.

„De asemenea, este de subliniat, pentru că am văzut că sunt instituţii şi persoane, şi aici mă refer la CSM şi la preşedintele Iohannis care par să nu cunoască suficient Constituţia şi principiul controlului şi echilibrului reciproc al puterilor în stat, cât şi principiul separaţiei puterilor în stat, cred că este nevoie în acest moment de o clarificare pentru opinia publică care trebuie să înţeleagă că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare din România şi alte ingerinţe în activitatea aceasta nu pot fi acceptate, aşa cum este precizarea CCR”, a completat senatorul ALDE.

Tăriceanu a mai spus că, la următoarea şedinţă a Birourilor Permanente Reunite, se va stabili punerea în dezbatere a declaraţiei pentru a fi ulterior adoptată în plenul reunit.

„În Biroul Permanent, eu am prezentat acest proiect de hotărâre, au fost o serie de colegi care au cerut un timp de analiză, de dezbatere în grupurile parlamentare, cu care am fost cu toţii de acord. Cu proxima ocazie, la şedinţa de Birou Permanent se va stabili punerea în dezbatere şi adoptare sau spre adoptare ca declaraţie a Parlamentului”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a propus conducerii Parlamentului ca plenul reunit să adopte o declaraţie în care sunt criticate CSM, Ministerul Public şi preşedintele României, după decizia CCR privind OUG 13, şi prin care Parlamentul îşi "reafirmă supremaţia politică". Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a cerut amânarea acestei dezbateri.

Informaţiile privind această propunere nu au fost prezentate oficial la finalul reuniunii Birourilor Permanente reunite, ci au fost făcute publice de către secretarul Camerei Deputaţilor Cristian Ghinea (USR), pe pagina sa de Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În textul propus de preşedintele Senatului sunt invocate deciziile prin care Curtea Constituţională a respins sesizările CSM şi preşedintelui Klaus Iohannis. „Parlamentul României consideră că recenta decizie a Curţii trebuie să pună capăt odată pentru totdeauna acţiunilor concertate de subminare a rolului şi prestigiului Parlamentului ca instituţie centrală a democraţiei şi organ reprezentativ suprem al naţiunii noastre. Parlamentul nu va mai accepta pe viitor să fie redus la condiţia de spectator al unor decizii politice ce se iau după criterii netransparente de către persoane care nu şi-au câştigat prin vot dreptul de a decide şi de către agenţii ale statului conduse la rândul lor de persoane numite pentru indeplinirea unor atribuţii fără caracter politic, de ordin judiciar sau ţinând de sfera siguranţei naţionale”, scrie în document.

Textul de două pagini, despre care Călin Popescu Tăriceanu este convins că va deveni o Declaraţie a Parlamentului, conţine afirmaţii precum:

Parlamentul îşi reafirmă supremaţia politică faţă de toate celelalte instituţii publice”,

Parlamentul, ca expresie a suveranităţii naţionale, reprezintă societatea românească”,

Modul direct de alegere a Preşedintelui României a indus impresia greşită că cel ales este primul reprezentant al naţiunii”,

Parlamentul oglindeşte deci voinţa societăţii, în timp ce Preşedintele exprimă arhitectura instituţională a statului şi o explică atunci când este necesar”.

În concluzie, textul susţine că Parlamentul este singurul care are dreptul să se exprime asupra deciziilor pe care le ia Guvernul: „Parlamentul României califică drept neconstituţionale şi inacceptabile judecăţile pe care fie Preşedintele, fie Consiliul Superior al Magistraturii, fie reprezentanţi ai Ministerului Public le formulează la adresa unor decizii şi activităţi ale Guvernului. Asemenea acţiuni uzurpă ilegal şi abuziv dreptul exclusiv al Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere, în diferitele forme prevăzute de lege şi de regulamentele camerelor, pentru activitatea sa.”

Articolul 2 din Constituţia României

(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri