Sari la conținut

Tăriceanu sesizează luni CCR în cazul Belina

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că luni va depune la Curtea Constituţională (CCR) sesizarea privind un presupus conflict juridic între puterea judiciară şi cea executivă determinat de deschiderea de către DNA a dosarului Belina, scrie News.ro.

Liderul ALDE a făcut acest anunţ la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare. Tăriceanu a amintit că a spus că se consultă cu specialiştii pe această temă, iar miercuri dimineaţă a primit punctul de vedere al acestora.

”Luni depun la CCR sesizarea despre care am vorbit”, a adăugat preşedintele Senatului.

Săptămâna trecută, președintele PSD, Liviu Dragnea, anunța că șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va depune la Curtea Constituțională sesizarea privind dosarul Belina deschis de procurorii DNA. La circa o oră distanță, Tăriceanu a negat însă că s-ar fi luat vreo decizie în cursul întâlnirii pe care a avut-o cu liderul social-democrat.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, la finalul lunii septembrie, după ce DNA a anunţat anchetarea transferului braţului Pavel şi a insulei Belina din proprietatea statului în cea a Consiliului Judeţean Teleorman prin Hotărâre de Guvern (HG), că decizia privind sesizarea CCR în legătură cu posibilitatea ca procurorii să ancheteze HG-uri revine Executivului, însă redactarea documentului este făcută de Ministerul Justiţiei. El a precizat atunci că judecătorii constituţionali vor trebui să precizeze dacă, în condiţiile în care deja Curtea a stabilit că procurorii nu pot face anchete în ceea ce priveşte ordonanţele, pot face astfel de anchete vizând hotărârile de guvern.

Ca urmare a declaraţiilor lui Toader, DNA a sesizat CSM, apreciind că acestea sunt de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar şi că ministrul a indus în opinia publică ideea că activitatea procurorilor nu se desfăşoară în limitele cadrului legal.

O zi mai târziu, Liviu Dragnea a spus că, atunci când ministrul Justiţiei va veni cu proiectul de sesizare, Guvernul va sesiza CCR, liderul PSD adăugând: ”dacă ministrul vine într-adevăr”.
 
Tudorel Toader nu a mai prezentat însă în Guvern proiectul de sesizare a CCR, iar pe 9 octombrie Liviu Dragnea a anunţat, după o întâlnire cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, că acesta din urmă va sesiza Curtea Constituţională.

„Nu am luat o astfel de hotărâre, dar pot să vă spun că am cerut serviciilor din cadrul Senatului, celor care sunt specialişti în drept constituţional, să facă o analiză, ceea ce ştiu că s-a făcut şi la nivelul Guvernului, pentru a constata dacă există o bază solidă pentru sesizarea Curţii Constituţionale în privinţa unui potenţial conflict între Guvern şi DNA”, a declarat Tăriceanu săptămâna trecută.

DOSARUL BELINA

Pe 22 septembrie, DNA a anunţat că vicepremierul Sevil Shhaideh este suspectă de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu când era secretar de stat la MDRAP, într-un dosar conform căruia, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.

Potrivit ordonanţei întocmite de procurori, în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate au fost adoptate H.G. 943/2013, act cu caracter individual şi HG 858/2013, act cu caracter normativ, acte prin care au fost încălcate prevederi din: Constituţiei României, Legea apelor 107/1996, Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", Legea 115/1999 a responsabilităţii ministeriale, Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Totodată, au fost făcute notări în cărţile funciare ale celor două imobile (insula Belina şi braţul Pavel) cu încălcarea dispoziţiilor din Codul Civil, pentru a ascunde titularul dreptului de închiriere şi pentru a facilita adoptarea hotărârilor de guvern menţionate.