Traian Băsescu își scrie memoriile

Data publicării:
basescu scrie

FOTO: Facebook

„Da, am început, am planul lucrării, am o schiţă. Am început să vorbesc în faţa unui microfon. Nu mă ajută nimeni, pentru că oferte sunt foarte multe, dar nu aş vrea să fie cunoscut conţinutul înainte să termin", a afirmat Traian Băsescu, întrebat dacă îşi va scrie memoriile.

El a spus că vrea să fie un volum care să se citească ușor și a precizat că va începe de la momentul candidaturii sale pentru primul mandat de preşedinte, în 2004.

„Încep de la campania electorală din 2004, memorii ca preşedinte. Aş vrea să fie o carte generală a mandatului de 10 ani, memorii, adică ce îmi aduc eu aminte şi susţinute cu trimiteri la documente. Deci, exact lucrurile cum le-am văzut eu (...). Încep de la cum am ajuns eu candidat în 2004", a spus Traian Băsescu.

El a adăugat că gradul de sinceritate va fi de „sută la sută”, dar a menționat că ce nu se poate spune nu o să scrie.

„Aş vrea ca volumul să fie citibil. Nu aş vrea să fac un volum de 500 de pagini, s-ar putea scrie. Dar intenţionez, pe urmă, să dezvolt un volum separat pe probleme de securitate naţională, pentru probleme economice, aşa cum le-am văzut eu”, a mai spus Traian Băsescu, arătând că volumul va respecta „calendarul evenimentelor”.

Fostul şef al statului a mai afirmat că acest volum va supăra mulţi oameni, însă „nu pe toţi”.

El a mai precizat că nu a citit volumele lansate de Klaus Iohannis şi nici pe cele ale lui Ion Iliescu, menționează Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri