Sari la conținut
News Alert

Traian Băsescu: Suntem în recesiune. Cum este posibil să ne spună acest lucru UE, nu INS?


Principalele declarații ale președintelui:

Îi informez pe români pentru că am mai văzut acest film. Lui Ponta îi duduie economia în cap, pentru că în realitate a început să se deprecize. În conformitate cu standardele europene România a intrat în recesiune.

Pentru că nu vreau să avem diferende pe definiții, indiferent ce definiții ar utiliza „Dottore”. Recesiune înseamnă două trimestre succesive cu scădere a creșterii economice față de trimestrul anterior. România se află în această situație, chiar dacă față de anul 2013 are o ușoară creștere economică. Dar economia a intrat deja în declin, în două trimestre conscutive.

Economia României a intrat în recesiune.

Cauzele recesiunii 

Generic vorbind, este proasta guvernare şi impresia că suntem guvernaţi pentru că premierul merge la televizor, unde vorbim despre economie fără să o înţeleagă, în urma deciilor pe care le ia. 

În primul rand, cauza fundamentală este reducerea investiţiilor, cu 22,5% faţă de primul semestru al anului trecut.

A doua cauză, reducerea investiţiilor străine directe, care pe primele şase luni scad de 10% faţă de anul trecut. 

Un semn major de alarmă pe care l-am văzut în februarie 2009, când au apărut datele statistice cu privire la ce s-a întâmplat în octombrie 2008, când duduia economia incompetenţilor Tăriceanu şi Vosganian. În iunie, scăderea ISD este de 70% chiar.  

Multitudinea de taxe introduse pe firme şi populaţie. Două au lucrat ca o frână pentru economie: taxa pe stâlp şi taxa pe combustibil de 7% eurocenţi, care s-au tranmsformat în 11, ca urmare a aplicării TVA şi a indicelui de inflaţie. 

O altă cauză majoră este lipsa de proiecte pentru absorbţia fondurilor europene. Se vede că regele e gol iar minciunile lui Ponta şi a lui Teodorovici nu mai pot continua. 

Anul acesta, când încă au proiecte în execuţie de la Guvernul Boc dar nu mai au proiecte pe infrastructură în ultimele ţase luni, absorbţia a crescut foarte puţin. 

România este în recesiune după toate standardele europene.

Pe trimestrul 2 România are cea mai mare scădere din UE: 1 procent. Țări care mai au scădere sunt Germania, 0,2% din PIB, Italia - 0,2% din PIB, Cipru cu 0,3% din PIB, în rest toate țările sunt pe o creștere pozitivă. Dar România este singura țară care o creștere negativă, scădere, de un procent.

Aceste lucruri nu mai pot fi acoperite de propaganda pontistă. Proasta guvernare este o realitate. A avut toate condițiile de stabilitate macroeconomice preluate de la guvernul Boc. Prin incompetență reușește să creeze din nou dezechilibre macroeconomice.

Repet. Am mai trăit acest proces cu un guvern mincinos, al lui Tăriceanu, și ne pregătim din nou să intrăm într-un astfel de proces.

Încă nu este prea târziu. Încă se pot lua măsurile adecvate evitării unei intrări în criză. Dar criza este aproape. Suntem în recesiune.

Pe acest fond s-a lansat astăzi corul mincinoșilor, corul incompetenților, când premierul și noii lor aliați în dezechilibrarea economică a țării, Alianța Creștin-Liberală, formată din PNL și PDL, cere convocarea Parlamentului pentru reducerea CAS. Eu nu mai candidez și îmi reducerea CAS dacă este posibilă. Rectificarea ne arată că nu sunt resurse de reducere a CAS nici măcar pentu anul 2014.

Rectificarea făcută de Guvernul Ponta a fost una negativă, chiar dacă el a spus că a făcut o recitificare pozitivă. Este negativă. Pentu că au adunat cifrele și au făcut desene. Rectificarea este un desen.

Veniturile din TVA s-au realizat în proporţie de 94,3%, ceea ce însemană o neîncasare la buget de 1,49 miliarde lei.

Veniturile din accize s-au realizat – 97,4%, înseamnă o neîncasare de 301 milioane lei.

Contribuţiile sociale, de unde se plătesc şi pensiile – 478 neîncasaţi faţă de planificat.

În aceste condiţii, ideea promovată, le-aş spune tuturor la un loc USL, vor să obţină avantaje în campania electorală pe tema CAS în condiţiile în care România nu poate să facă acest lucru. Nu avem resurse, vor să îi amăgească pe cei din economie. Reducerea CAS nu face altceva decât să accelereze intrarea în criză.

Îi avertizez pe români să nu se lase păcăliţi, pentru că altfel la anul vor plăti costul naivităţii.

Nu am să uit niciodată 2010 când măsurile care au fost impuse pentru a ne echilibra, după nişte acţiuni propagandistice ale grupării lui Tăriceanu şi gruparea lui.

Consider că în mod egal, liderii marilor formaţiuni politice, de la putere şi de la opoziţie sunt iresponsabili şi mincinoşi, fie că vorbim de Ponta, Iohannis sau Blaga.

Dacă mizează că dând un vot în Parlament, pentru a doua oară, o să tergiversez legea, e prea puţin probabil să o fac. Nu am întors-o pe motive constituţionale, nu sunt formulări care să vizeze atacuri la constituţie, ci întoarcerea legii am făcut-o pe realitatea resurselor financiare pe care le are bugetul.

Îi avertizez să nu se joace cu ţara de dragul minciunilor electorale. Nu toate sunt acceptabile. Cele care prăbuşesc ţara sunt inacceptabile!

Despre soluţii 

Anularea taxelor suplimentare introduse pe economie: anularea taxei pe stâlp, revenirea la vechiul preţ al combustibilului ar ajuta economia să înceteze să mai gâfâie. Trebuie făcută să respire. 

Nu reducerea CAS, va ajuta economia la revenire pe respiraţie normală, ci retragerea poverilor suplimentare. 

Văd că şi INS, care a lansat o minciună prin omisiune, revine şi spune că a trimis un formular standard din 2009. 

Cum este posibil să ne spună UE că am intrat în recesiune şi nu INS-ul nostru? 

Am impresia că este următoarea instituţie pusă sub salba politică, alături de Avocatul Poporului şi CNA. 

Au plagiat un formular din 2009, şi, de aceea, au omis să spună ţării că au intrat în recesiune.


Declarația de presă intervine în condițiile în care, potrivit datelor Eurostat publicate astăzi,România a înregistrat două semestre consecutive de creștere economică negativă, ceea ce înseamnă că este în recesiune tehnică. Anunțul Eurostat a luat prin surprindere, în condițiile în care așteptările erau ca România să fie anunțată că una dintre țările europene cu cea mai bună creștere economică. 

Datele publicate de Eurostat arată însă că INS a revizuit în scădere estimările de PIB pentru primul trimestru, de la o creştere faţă de trimestrul anterior de 0,2% la o scădere de 0,2%.

România s-a aflat în recesiune tehnică (două trimestre consecutive de scădere a PIB comparativ cu trimestrul anterior) pentru doi ani şi jumătate în perioada 2008-2011 şi a reintrat în recesiune tehnică la începutul anului 2012, reuşind să revină pe creştere până la finalul acelui an.