UNPR, la aniversare. Participantă: „Am venit la manifestație, aici. Pentru UDMR”

Data publicării:
unpr-udmr

„Noi suntem români și românului ce îi place? Ce îi place românului?”, a întrebat la microfon una dintre persoanele aflate pe scenă. Și tot ea răspunde: „Muzica, distracția. Așa este!”

Iar distracţie înseamnă, de 1 Mai, mici şi bere. Pentru cei care au venit în Piaţa Obor, micii şi berea au fost din partea casei.

O femeie explică:

- Acesta este bonul cu care primiţi patru mici. Caserola s-a dat pentru cei care au avut patru bonuri. S-au unit mai multe persoane şi s-au dat acestea. O caserolă cu nefăcuţi. Dar cine a avut un singur bon s-au dat mici făcuţi.

- Cine v-a dat bonul?

- Şefii noştri mai de sus. Că fiecare avem un şef care ne-a dat.

Un alt bărbat explică mucalit de când e membru de partid:

- Sunteţi membru de partid?

- Da.

- De cât timp?

- De la 10:00!

O participantă la petrecere nu știe prea bine pe cine sărbătorește:

- Am venit la manifestaţie, aici. Pentru UDMR.

- Pentru cine?

- Pentru UDMR.

- UNPR!

- UN..MPR...

O altă femeie reușește să răspundă corect, după o mică ezitare:

- Cum îl cheamă?

- UNPR!

De pe scenă, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea a transmis cel mai important mesaj: „Sprijinim guvernul Victor Ponta, dar în același timp sprijinim și pe președintele nostru, Klaus Iohannis. Acestea sunt proiecte de interes național, stimați colegi. Am fost întotdeauna parteneri loiali și corecți și onoarea este cel mai important blazon pe care trebuie să îl respectăm”.

Apoi a coborât între oameni și s-a prins într-o horă.

Altădată, PSD se ocupa de organizarea petrecerilor câmpeneşti de 1 Mai.

„Eu vă spun că partidul acesta este partidul celor mulți în care și cei care vor hamburgeri sau crenvurști sau micii noștri tradiționali sunt bineveniţi”, spunea cândva Mircea Geoană, fostul președinte al PSD.

Între timp, Mircea Geoană nu mai este în PSD şi nici partidul nu mai organizează populare petreceri cu mici, bere şi muzică.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri