V. Ciorbea studiază legea care-i interzice lui L. Dragnea să fie premier

Data publicării:
victor ciorbea juramant avocatul poporului

Victor Ciorbea va decide, până la sfârşitul săptămânii, dacă se poate sau nu autosesiza în cazul legii care interzice ca persoane cu condamnări penale să facă parte din Guvern. Avocatul Poporului este cel care poate sesiza Curtea Constituţională. Discuţia a luat amploare în spaţiul public în ultimele două zile, după victoria categorică a PSD la alegerile parlamentare.

victor ciorbea juramant avocatul poporului

„Am dat în lucru la serviciul contencios constituţional, să văd dacă e cazul să mă sesizez din oficiu sau nu, pentru că până acum nu am primit nicio sesizare oficială de la nimeni. Nici de la cetăţeni, nici de la diverse instituţii sau partide. Analizam toate aspectele care au fost în vedere în presă, altele ce ţin de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a jurisp CEDO. Trebuie să examinez mai întâi dacă mă sesizez din oficiu sau nu. să văd exact argumentele, pe larg, nu doar ce am vazut în presă”, a declarat Victor Ciorbea pentru Digi24. Acesta a precizat că speră să ia o decizie până la sfârşitul săptămânii.

Legea 90/2001 prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.

„E un demers corect, că foarte mulţi oameni spun că acel articol e neconstituţional. Şi mie mi se pare neconstituţional să aplici o interdicţie asupra Constituţiei pe termen nelimitat”, a declarat Liviu Dragnea, principalul vizat, în acest moment, de prevederile legii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri