V. Ponta a vorbit la telefon cu J. Biden. Premierul: Am reafirmat că România îşi va îndeplini obligaţiile ca membru NATO

Data publicării:
biden ponta gesticuleaza - guv.ro

"La data de 21 octombrie 2014, prim-ministrul României Victor Ponta a avut o convorbire telefonică cu vice-preşedintele Statelor Unite ale Americii Joseph Biden, la iniţiativa acestuia. Cei doi înalţi oficiali au discutat despre modalităţile de dezvoltare a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Au fost abordate, în cadrul dimensiunii politico-militare şi de securitate a Parteneriatului Strategic, teme actuale de pe agenda de securitate internaţională, inclusiv problematica situaţiei din Afganistan şi pregătirea Misiunii "Resolute Support" a NATO care va înlocui Misiunea ISAF începând cu anul 2015", se arată într-un comunicat.

Sursa citată mai precizează că premierul Victor Ponta a reafirmat faptul că România este şi va rămâne un partener strategic de încredere al SUA, precum şi determinarea părţii române pentru consolidarea şi dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic bilateral.

Am reafirmat un lucru pe care, de altfel, reprezentanţii SUA îl ştiu foarte bine şi cei ai NATO, că România îşi va îndeplini toate obligaţiile ca membru NATO şi partener în parteneriatul strategic cu SUA. Alte detalii, fiind vorba de lucruri confidenţiale le discutăm doar la CSAT”, a declarat astăzi Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri