V. Ponta: Atacul lui T. Băsescu la adresa magistraților și a muncitorilor de la Lukoil reflectă o persoană incapabilă să îşi exercite funcţia

Data publicării:
Victor Ponta Guvernul Romaniei - gov 1

Victor Ponta a avut o reacție dură la declarațiile lui Traian Băsescu / FOTO: GOV.RO

„Atacul lui Traian Băsescu la adresa magistraţilor, primarilor, pensionarilor, muncitorilor de la Lukoil, precum şi indicaţia referitoare la câţi bani trebuie daţi pentru o operă a lui Brâncuşi reflectă o persoană incapabilă să exercite o funcţie atât de importantă în stat", a afirmat Victor Ponta, pe Facebook, potrivit Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu a catalogat, joi, drept inadmisibilă presiunea făcută de reprezentantul companiei Lukoil şi a cerut Guvernului ca dacă mâine Lukoil nu reia producţia să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploieşti.

El a susţinut că atitudinea părţii române faţă de Lukoil trebuie să fie „pe înţelesul ruşilor, avertizând că această companie trebuie să se hotărască: ori respectă legile statului român şi rămâne aici, ori, „dacă vrea legile de la Moscova, se duce acolo”.

În acelaşi timp, preşedintele l-a acuzat pe judecătorul Horaţius Dumbravă că „minte”, el precizând că îşi menţine integral declaraţia pe care a făcut-o atunci când a dat avizul de începere a urmării penale faţă de cinci foşti miniştri.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri