Sari la conținut

Valeriu Zgonea, exclus din PSD

Actualizare 15:40. Sunt de peste 20 de ani în partid și azi am asistat la o decizie profund nedreaptă, mi-am amintit de Inchiziție și de ideea în care dacă exprimi o opinie automat ești condamnat”, a spus Valeriu Zgonea.

Asta e decizia, eu mă supun deciziei, nu am înțeles din raportul comisiei de integritate unde avem sancționarea delictului de opinie”, a adăugat el.

„Mă uitam aseară la un documentar despre antilopele gnu și în procesul lor de a căuta să ajungă acolo unde vor, trec peste un râu și masculul alfa sare în râu și, fără să gândească, fără să simta ceea ce se poate întâmpla cu ele, toate sar după masculul alfa, singura problemă e că acel râu e renumit ca fiind plin cu crocodili. Așa și cu Psd-ul de azi, scapă cine poate”, a mai spus fostul lider PSD.

Valeriu Zgonea a declarat că va continua să îndeplinească funcția de președinte al Camerei Deputaților până PSD îi va cere revocarea.

„Eu am spus ce am gândit, dacă delictul de opinei devine o problemă de excludere în partid, cei care au luat o decizie sunt cei care să vă explice rațional care au fost motivele deciziei. În loc să plece domnul Dragnea, plec eu. Asta e viața”, a mai spus el.

„Norocul e că inima mea bate social-democrat și pe asta nu mi-o poate lua. Cred că PSD se poate reforma”, a răspuns Zgonea, întrebat dacă se înscrie în alt partid.


Valeriu Zgonea a fost exclus din PSD după o decizie luată cu unanimitate  de voturi în Comitetul Executiv Național al partidului. El nu a mai primit dreptul de a contesta această decizie.

Urmează ca un nou președinte să fie ales la conducerea Camerei Deputaților, funcție pentru care Valeriu Zgonea și-a pierdut de asemenea sprijinul.

Liviu Dragnea spunea înainte de acest vot că nu mai vrea să facă echipă la conducerea partidului cu numărul doi din PSD.

Azi partidul trebuie să-și reafirme unitatea. Azi CExN-ul trebuie să hotărască dacă îmi acordă în continuare sprijin politic sau nu pentru această funcție. În ceea ce privește decizia privind soartea lui Zgonea, colegii mei vor decide. (Reporter: În acest moment mai puteţi face echipă cu Valeriu Zgonea?) Categoric nu”, a declarat Liviu Dragnea înaintea votului.

Tot înainte de vot, Ion Iliescu a scris pe blog că nu este „adeptul excluderilor și al altor măsuri de forță. Ele ne-au făcut mult rău. Dacă apelăm și acum la așa ceva, nu vom rezolva nimic.”

„Domnul Valeriu Zgonea a venit în PSD în anii în care eram în opoziție, în urmă cu două decenii, și îmi amintesc de entuziasmul cu care își asuma răspunderi și lucra în folosul partidului”, a mai scris președintele de onoare al PSD despre Valeriu Zgonea.

Ion Iliescu: Nu sunt adeptul excluderilor și al altor măsuri de forță, ele ne-au făcut mult rău

Liviu Dragnea: Puțin probabil să rămân în fruntea PSD după locale 

Valeriu Zgonea: Astăzi, împăratul este gol. PSD se îndreaptă cu pași repezi și cu ochii închiși către prăpastie