Valeriu Zgonea: Vizita mea în India nu e vacanţă, agenda are obiective economice şi politice

Data publicării:
Valeriu Zgonea parlament FB

"Regret că vizita unei delegaţii parlamentare române din care fac parte deputaţi atât de la putere, cât şi de la opoziţie a fost prezentată drept o călătorie turistică pe bani publici. Îmi cer scuze diplomaţilor indieni şi români care au contribuit în mod exemplar la realizarea acestui deziderat politico-diplomatic pentru felul în care munca lor depusă timp de doi ani a fost prezentată publicului larg, conştient fiind de faptul că nu este simplu să faci diligenţe diplomatice în raport cu una dintre marile puteri ale lumi", a scris Zgonea pe contul său de Facebook.

"Este prima vizită din istoria postdecembristă la acest nivel şi asigur cetăţenii că agenda noastră are în vedere obiective politice şi economice în relaţia bilaterală cu India şi nicidecum nu este o vacanţă", a menţionat Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pleacă, în perioada 6-11 decembrie, în vizită oficială în India, la New Delhy, însoţit de câţiva deputaţi, de secretarul general al Camerei şi de directorul cancelariei.

Potrivit memorandumului intern aprobat de Biroul Permanent în şedinţa din 25 noiembrie, Camera Deputaţilor urmează să suporte cheltuielile cu transportul internaţional, diurna pentru 7 zile şi jumătate pentru fiecare parlamentar, cazarea pentru două nopţi, partea indiană asigurând cazarea a 5 nopţi. Pentru controlul medical şi vaccinurile necesare se alocă din buget aproximativ 715 lei de persoană şi 1.000 dolari cheltuieli de protocol. La acestea se adaugă cheltuielile pentru confecţionarea unei coroane de flori şi pentru oferirea de cadouri simbolice.

Programul vizitei în India cuprinde convorbiri cu preşedintele Sok Sabha (Camera Inferioară a Parlamentului Indian, vicepreşedintele Indiei şi participare la lucrările în plen.

Valeriu Zgonea va ţine o conferinţă legată de relaţiile româno indiene şi va fi organizată o masă rotundă cu mediul de afaceri indian. Delegaţia română va depune şi o coroană de flori la mausoleul Raj Ghat.

Invitaţia din partea indiană datează din mai 2013.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri