Sari la conținut

Vasile Blaga: Eu nu l-am invitat în partid pe Dacian Cioloş

Răspunsul premierului a fost clar: nu are de gând să se înscrie în niciun partid politic, până la finalizarea mandatului pe care îl are în fruntea Guvernului. Invitaţia de a se alătura partidului a venit din partea liberalului Marcel Vela, de la organizaţia Caraş Severin, spune copreşedintele PNL, Vasile Blaga.

Vasile Blaga: „Eu nu l-am invitat în partid. Domnul Vela i-a făcut această propunere, colegul nostru de la Caraş. Suntem un partid democratic, fiecare poate să spună ce are de gând să facă, iar premierul a răspuns onest: nu intru în această campanie electorală. Nu vreau să am probleme de conştiinţă şi noi nu vrei să-i facem probleme domnului premier, deci lucrurile sunt clare”.