Sari la conținut

Victor Ponta a anunțat cine este instituţia care lucrează „miliţieneşte”

Victor Ponta a susţinut declaraţia la Beclean (judeţul Bistriţa-Năsăud), după ce a asistat la ceremonia de înmânare a cheilor pentru 64 de apartamente construite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi la inaugurarea noului sediu al Primăriei oraşului Beclean.

„Vreau să clarific acum: cei la care m-am referit ca urmând o cale miliţienească sunt unii inspectori de la Curtea de Conturi, care sunt ca în 1989. Noi vrem să dăm bani pentru investitii, ei zic să nu dăm bani pentru investiţii”, a spus Victor Ponta, potrivit Mediafax.

În rapoartele anuale, Curtea de Conturi a semnalat diferite nereguli în alocarea de către administraţia centrală a unor bani pentru investiţii şi derularea acestor proiecte.

Joi, prezent la bilanţul Consiliului Concurenţei, Victor Ponta a felicitat instituţia pentru că a pus accentul pe prevenţie şi nu a urmat tendinţa altor structuri de a urma „o cale miliţienească”, structuri pe care el, în mod informal, le numeşte ca fiind ale „Republicii Socialiste România”.