Sari la conținut

Victor Ponta: Am sunat-o pe mama, să se uite la TV, să vadă că începe distribuirea cardului de sănătate

(Facebook Victor Ponta)

"Am discutat de mai multe ori şi de mama mea care, sigur, are un grup de prietene, pensionari ai statului român şi mi-a spus: "Nu-mi mai zi de cardul de sănătate, că eu nu cred că o să-l faceţi vreodată". Am sunat-o acum cinci minute, i-am zis: "Te rog frumos să te uiţi la televizor, n-am voie să iau eu cardul tău pentru că, conform legii, cardul trebuie să ajungă numai la titular"", a spus Ponta la finalul ceremoniei de semnare a contractului dintre Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Poşta Română, contract care are ca obiect distribuirea cardului naţional de sănătate.

"Mult succes şi sper ca măcar grupul de prietene al mamei mele să-şi recapete încrederea că pot să beneficieze de ceea ce aveau nevoie de atât de mult timp şi o să aştept acasă disciplinat să îmi vină şi mie cardul de sănătate, da? Nu faceţi nicio excepţie", le-a mai spus premierul celor implicaţi în acest demers.

Compania Naţională Poşta Română şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au semnat vineri, la Palatul Victoria, acordul-cadru pentru distribuirea cardurilor de sănătate la nivel naţional, valoarea contractului fiind de 37,5 milioane lei (8,5 milioane euro), cu o durată de patru ani.

Procesul de distribuire va începe la 18 septembrie, iar volumul total ce urmează a fi livrat, la nivel naţional, pe durata celor patru ani, este estimat la aproximativ 13,6 milioane de carduri.

Poşta Română va livra cardul de sănătate destinatarului în maximum 20 de zile calendaristice, începând cu ziua lucrătoare următoare celei în care trimiterile au intrat în reţeaua poştală.