Victor Ponta, atac la Klaus Iohannis: „Mă întreb dacă nu cumva domnia sa a făcut presiuni ca să fiu eu trimis în judecată”

Data publicării:
Carton Ponta-Iohannis 2 pentru Ro

ACTUALIZARE 20.46. Invitată la „Jurnalul de Seară”, Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA, a spus că procurorii „nu sunt sensibili la presiuni sau la intimidări”. „Nu judecăm oamenii, judecăm faptele”, a răspuns L. C. Kovesi când a fost întrebată cum comentează declarația premierului. „Nu suntem sensibili nici la persoane care ne propun în funcții sau ne numesc în funcții și cred că acest lucru s-a dovedit prin rezultatele DNA. Ca atare, orice eventuală presupunere sau supoziție că s-ar fi făcut presiuni asupra unui procuror de caz din DNA o exclud întotdeauna”, a adăugat procurorul-șef. 


Moderator: „Preşedintele Iohannis spunea că s-ar bucura dacă ar trece moţiunea de cenzură, pentru că trimiterea dumneavoastră în judecată pune România într-o situaţie unică în Europa”.

Victor Ponta: „Eu mă întreb dacă nu cumva domnia sa a făcut presiuni ca să fiu eu trimis în judecată. Deja aceste declaraţii mi se par anormale din partea unui preşedinte al României. Dacă vorbim de preşedintele PNL, sigur, doamna Gorghiu poate să spună ce-i trece prin cap sau ce nu îi trece prin cap. Dar preşedintele României ar trebui să fie un pic mai echilibrat şi să ne trateze pe toţi ca fiind cetăţeni ai României. Nu peneliştii sunt cetăţenii de gradul I, iar noi toţi ceilalţi suntem de gradul II sau II”.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri