Victor Ponta confirmă: Ioan Rus va fi noul ministru al Transporturilor. „Am vrut să dau un mesaj Ardealului”

Data publicării:
ioan rus crop - mfax-1

Propunerea de nominalizare urmează să fie transmisă preşedintelui Traian Băsescu. Numele lui Ioan Rus era deja vehiculat ca înlocuitor al lui Dan Șova.

Premierul a precizat, marți, la întoarcerea din Israel, că pe Ioan Rus îl recomandă experiența profesională și politică. Pe de altă parte, Victor Ponta a spus că a vrut să dea un mesaj pentru zona Ardealului că toate proiectele de infrastructură vor fi duse la bun sfârșit.


Ioan Rus  îl va înlocui în funcție pe Dan Șova, care și-a dat marți demisia. Victor Ponta a spus, însă, că a fost mulțumit de activitatea ca ministru a lui Șova.

Ioan Rus a mai fost membru al Guvernului condus de Victor Ponta, în 2012, când a demisionat în urma scandalului legat de cvorumul la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. El a condus ministerul de Interne şi între 2000 şi 2004, în timpul guvernului condus de Adrian Năstase. A candidat, în 2004, pentru funcţia de primar al Clujului, însă a pierdut în faţa lui Emil Boc.  

Ioan Rus - carieră politică

Ultima experienţă ministerială a lui Ioan Rus, ca ministru delegat pentru administraţie în 2012, în Guvernul Ponta, este legată de un imens scandal privind referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. La vot s-au prezentat mai puţini alegători decât era necesar pentru validarea referendumului şi demiterea preşedintelui, iar PSD şi PNL au solicitat Curţii Constituţionale reverificarea listelor electorale.

Ca ministru al Administraţiei, Ioan Rus a refuzat să elimine din listele electorale permanente românii aflaţi în afara graniţelor, aşa cum solicitau unii lideri PSD şi PNL.

Din acel moment asupra mea s-au exercitat nenumărate presiuni de către politicienii români, începând cu Traian Băsescu și terminând cu Crin Antonescu (...) Acest lucru este complet inacceptabil. Eu sunt un poltiician onest și corect, motiv pentru care astăzi mi-am înaintat demisia de onoare din funcția de ministru al administrației și internelor”, spunea Ioan Rus la 6 august 2012.

Ioan Rus şi-a început cariera politică în 1994, când s-a înscris în PDSR. În 1996 a fost prefect de Cluj, iar în 2000 a fost desemnat preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

După alegerile parlamentare din noiembrie 2000, câştigate de PSD, a fost numit ministru al Internelor în Guvernul Năstase.

A demisionat în primăvara lui 2004 pentru a candida la Primăria oraşului Cluj-Napoca. A pierdut însă alegerile în faţa lui Emil Boc.

Ioan Rus este cunoscut în lumea politică drept membru al aşa-zisului „Grup de la Cluj” din PSD. Filialele din Ardeal au avut un rol decisiv în victoria lui Mircea Geoană la preşedinţia PSD, în 2005, în faţa lui Ion Iliescu, dar şi în succesului lui Victor Ponta, în 2010, în lupta cu Mircea Geoană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri