Victor Ponta: Dacă am sprijinul colegilor, candidez la președinție

Data publicării:
ponta la guvern fb

Premierul a mai spus însă că planul său inițial este să-și ducă până la capăt mandatul în fruntea Guvernului.

După ce luăm decizia, pe 1 august, trebuie să avem încă o discuție foarte clară cu aliații noștri, UNPR și PC, pentru că va fi vorba de un candidat comun”, a spus Victor Ponta.

Întrebat dacă au existat presiuni în interiorul partidului pentru a-l convinge să candideze, șeful PSD a răspuns: „Sincer, nu a făcut nimeni presiuni. Și dacă e ceva cu care m-am obșinuit de când sunt președinte al PSD, rezist la tot felul de presiuni. Nu candidez că mă presează cineva și nici nu trebuie să mă las rugat”.

„Trebuia să discutăm cu toți colegii care e situația noastră ca partid, care e situația României, ce arată cercetările sociologice. Și am spus un lucru pe care l-am mai spus, și anume că proiectul meu personal era și este acela de a rămâne premier până în 2016, dar am învățat că un premier, dacă stă toată ziua și în loc să își folosească toată energia și inteligentă de a face lucruri bune pentru țară se luptă cu președintele e o pieredere pentru România. Așa încât, dacă sunt candidatul cu cele mai mari șanse să câștige, pe 1 august voi anunța dorința mea și hotărârea de a candida”, a mai spus Victor Ponta.

Declarația a fost făcută după reuniunea social-democraților de la Orăștie și vine după ce Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a decis să meargă cu o singură nominalizare pentru alegerile prezidenţiale. Candidatul este Victor Ponta, spun surse din partid.

Această decizie echivalează, practic, cu faptul că partidul nu va mai organiza alegeri interne.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, afirma încă de ieri că social-democraţii cu care a discutat în cadrul şedinţei informale a CExN doresc ca Victor Ponta să candideze la prezidenţiale, fără a mai organiza alegeri interne în partid pentru desemnarea candidatului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri