Sari la conținut

Victor Ponta, despre avertismentul senatorilor americani: „La Digi24 se deteriorează relațiile” cu SUA

Întrebat de reporterul Digi24 cum comentează declarațiile senatorului, Victor Ponta a răspuns:

La Digi24 se deteriorează relațiile, eu știu că avem relații bune cu Statele Unite ale Americii și este foarte bine că ne întâlnim. De altfel, cei trei senatori s-au văzut cu ministrul de Extrene, eu m-am întâlnit cu ministrul Apărării, cu dl. Hagel, avem relații excelente cu SUA și dincolo de asta, după cum știți, România este considerată și de către instituțiile europene și de către SUA ca având instrumente legislative și instituționale de combatere a coruptiei foarte bune și foarte puternice și din partea Guvernului este tot sprijinul pentru ca aceste instituții să aplice legea, să-și facă datoria și să îi prindă pe cei care sunt corupți”, a spus premierul.

Totuși declarația lui John McCain a fost clară: „Dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să restricţioneze lupta anticorupţie, asta ne afectează relaţiile cu România", a spus el într-un interviu pentru Gândul.

Ideea că Parlamentul îi poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA. Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Această discuţie, de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi, ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA”, a spus și senatorul Christopher Murphy, în același interviu.

Discuția vine în condițiile în care, numai în această legislatură, şapte parlamentari au fost protejaţi de colegii lor. Cele mai recente cazuri sunt cel al senatorului PSD Marius Isăilă acuzat de trafic de influenţă şi cel al deputatului Florin Popescu (suspendat din PMP), supranumit „baronul puilor”. Fostul ministru liberal Daniel Chiţoiu a scăpat şi el de începerea urmăririi penale.

Pe lista parlamentarilor salvaţi de colegi se află şi deputatul PSD Vlad Cosma, dar şi senatorul Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, acuzat de complot şi subminarea economiei naţionale. 

Ionuț Stanomir: SUA nu sprijină în mod necondiţionat un regim pentru care lupta împotriva corupției nu este o prioritate

Politologul Ionuț Stanomir a comentat declarația premierului la emisiunea Jurnalul de Seară. În opinia sa, reacția lui Victor Ponta este „o dovadă de persiflare la adresa unor congresmeni care au în spate nu doar electorii americani, ci și voința politică a unei întregi republici, iar când domniile lor se exprimă, se exprimă pe principii care sunt nenegociabile în Statele Unite”.

„Cât despre siguranța premierului că România este oricum un aliat al Statelor Unite, prim-ministrul Victor Ponta ar trebui să-și readucă aminte că SUA nu sprijină în mod necondiţionat un regim, dacă acest regim face dovezi clare și lipsite de ambiguitate că lupta împotriva corupției nu este o prioritate. Iar lupta împotriva corupției înseamnă de fapt egalitate în fața legilor, lucru pe care un jurist ca dl. Victor Ponta pare să nu-l înțeleagă”, a mai spus politologul.