Sari la conținut

Victor Ponta explică eșecul de la alegerile prezidențiale. Mircea Geoană: A fost un alt moment al minciunii

Da, am pierdut alegerile prezidentiale. Le-am pierdut asa cum le-am pierdut și în 1996, cu Ion Iliescu, și în 2004, cu Adrian Năstase. Vreau să nu tranformăm acest lucru într-o jelanie. Vreți să stăm în Opoziţie? Poate o să fie mai simplu”, a declarat Victor Ponta.

Liderul PSD i-a identificat şi pe doi dintre principalii vinovaţi. Foştii săi colegi: Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, cei care au fost excluşi imediat după alegerile prezidenţiale pentru că au criticat actuala conducere a PSD.

„În 2011, trebuia să-i las unde erau și pe Mircea Geoană, și pe Marian Vanghelie. Ar fi fost mult mai bine pentru partid și pentru noi”, a spus președintele PSD.

Replica lui Mircea Geoană a venit imediat. „Mulți din PSD au sperat că acest Consiliu va fi un moment al adevărului. A fost doar un alt moment al minciunii și al solidarității de fațadă. Asemenea conducerii PCR, conducerea PSD a stabilit o unanimitate în a promova lipsa de democrație şi a pus sub preș analiza alegerilor”, a susținut Mircea Geoană, într-un comunicat de presă

Liderul PSD pune pierderea alegerilor şi pe emoţia creată după primul tur şi mai ales după ce televiziunile au transmis imagini cu români care nu au putut vota în diaspora.

„Şi eu, dacă locuiam în străinătate şi vedeam cozile, aş fi venit să votez contra lui Ponta pentru ceea ce s-a întâmplat. Dacă aş fi văzut pe reţelele de socializare că Ponta duce România în Rusia, aş fi venit să votez contra lui Ponta”, a spus liderul PSD.

Nu în ultimul rând, Victor Ponta spune că un alt motiv pentru pierderea alegerilor este faptul că s-a ocupat prea mult de guvernare, neglijând partidul.