Sari la conținut

Victor Ponta: Îi voi propune mâine pe Rozalia Biro la Cultură și în funcția de vicepremier şi pe Claudiu Manda la Buget

Urmăriți principalele declarații ale premierului:

Am tinut ședința de guvern joi în loc de miercuri pentru a primi solicitări de fonduri din județele afectate, am făcut și rectificarea bugetară.

Dacă reușim să trecem cu bine și peste această nopapte, de mâine, conform prognozelor, lucrurile intră în normal, ne putem apuca de repararea stricăciunilor.

Despre Rusia: 

Categoric regiunea a fost destabilizată de acțiunile Federației Ruse, fie că a fost vorba despre anexarea ilegală a Crimeei, fie că a fost vorba despre sprijinul acordat separatiștilor.

Cel mai important lucru e Moldova, pentru că presiunile Federației Ruse cu siguranță influențează drumul proeuropean al Moldovei.

Integrarea europeană a Moldovei trebuie să fie principalul obiectiv al României.

S-au schimbat granițe, e vorba de victime omenești. 

În mod direct, pentru teritoriul României, pentru populaţie, eu sunt convins că nu există un pericol direct. 

Ce se întâmplă în Ucraina poate părea departe, dar ne influenţează din punct de vedere energetic, vorbim de gaz, nu avem suficient, există o cantitate pe care o importăm din Rusia. 

Dacă UE şi SUA nu au o politică coordonată, politica Rusiei „divide et impera” va da roade. 

Avem două obiective: scutul antirachetă şi dezvoltarea capacităţii militare de la Kogalniceanu. 

Polonia a fost mai activă, (in NATO – n.r.) a fost considerată mai importantă. 

Ţările baltice nu au capacitatea de a rezista în caz de conflict. 

Despre R. Moldova:

Guvernul de la Chişinău, Parlamentul, majoritatea parlamentară, au luat decizii clare, de neîntors, sunt pe un drum bun, spre Europa, care trece prin România. 

Evident, în noiembrie, acest drum poate fi oprit dacă Partidul Comunist câştigă alegerile. 

În august, vreau să dau drumul cu premierul Leancă la primul metru cub de gaz. 

România, mai mult decât toţi ceilalţi, face lucruri foarte concrete pentru Chişinău. Ridicarea vizelor a fost cel mai mare efort.

Despre politica externă:

Sunt foarte puține zone în care eu și Traian Băsescu suntem de acord, dar în politica externă nu ne-am contrazis niciodată. Parteneriatul strategic cu SUA, implicarea în deciziile la nivel european, e prima dată când avem doi vicepreședinți ai Parlamentului European.

Din acest punct de vedere nu cred că s-a greșit în ultimii 14 ani, în ceea ce privește aderarea la NATO și la UE.

Prioritatea absolută a României este Moldova.

Cred însă că România trebuie să-și dezvolte relații economice strategice și cu țări din afara UE – Turcia, China, poate alte țări care fac parte din noul grup al țărilor dezvoltate

Cu Rusia, din păcate, în actualul context, nu văd o îmbunătățire a relațiilor, ba dimpotrivă, pentru că România susține sancțiunile UE împotriva Rusiei.

Despre discursul de la lansarea candidaturii:

Nu a fost doar un discurs în care să spun: hai să mă susțineți.

Nu poți să fii ales președinte dacă nu spui ce vrei să faci.

Despre sublinierea „nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea”:

Cred că a fost rea-voință. Cred că toți cetățenii, indiferent de origine etnică, religie, sex trebuie să aibă drepturi egale. Mi s-a părut și am simțit nevoia să iau poziție împotriva unei construcții în care ideea că suntem români sau ortodocși e o vinovăție. Nu este, eu sunt mândru că sunt român și ortodox.

Vreau să trăim într-o societate în care să nu existe discriminare, dar nici să fie rău că faci parte dintr-o majoritate.

În ultimii 9 ani și jumătate – și e un reproș pe care-l fac președintelui și celor din apropierea sa – s-a spus că orice este bun vine din afara României.

Avem de câștigat din parteneriatul cu SUA, dar nu suntem o țară barbară care trebuie să fie civilizată de cineva.

Cred că relația cu SUA e esențială, dar nu se poate spune că România nu se poate conduce singură.

Am simțit nevoia să spun: atenție, egalitate înseamnă chiar egalitate. 

Din punctul meu de vedere, patriotismul este altceva decât şovinismul. Sunt mândru că sunt român. Acest lucru nu se confundă cu ideea de şovinism. Nu m-aţi auzit spunând că România trebuie să intre în conflict cu alte naţii. 

Cred că Europa secolului 21 este o Europă integrată, unită, în care fiecare popor are valorile sale naţionale. 

Nu mi se pare că Alianţa Creştin-Liberală e o denumire greşită, dar mi se pare ciudat să mi se reproşeze că am încercat să lămuresc problema diferenţelor religioase. Candidatul acestei alianţe va fi unul foarte puternic. 

Din punctul meu de vedere, chiar dacă USL nu mai există, obligaţia faţă de cei care ne-au votat în 2012 este valabilă până la următoarele alegeri, în 2016. 

Despre sloganul "Dreptate până la capăt":

„Dreptate până la capăt” înseamnă lucruri pe care deja le-am realizat.

Au fost amputate drepturile artiştilor şi am pus bani la rectificare şi putem să le dăm înapoi ce li s-a luat în 2010. 

Am spus că vreau să fiu un preşedinte care să schimbe tot ce a făcut Traian Băsescu. 

Dacă e vorba de modul de raportare a lui Traian Băsescu, este ceva ce vreau să schimb. 

O voi propune mâine pe Rozalia Biro la Cultură şi pe Claudiu Manda la Buget. 

Pe zona bugetară vreau să trecem de la calcului contabil la o gândire economico-bugetară. Am învăţat că lacomul mai mult păgubeşte. Poţi să pui o taxă mai mare şi să încasăm mai puţin.

La fel, în locul lui Gherghina va veni o persoană cu experiență.

Din experientța celor mai vechi și energia celor tineri Ministerul de Finanțe va avea de câștigat.

Despre supracciza la carburanți:

Cu transportatorii ne-am înțeles, le dăm 4 cenți din 7 înapoi.

Am avut o problemă cu comercianții, au avut stocuri neaccizate pe care le-au pus în vânzare, s-au terminat la sfârșitul lui mai-iunie

Șeful Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, este consilier de propagandă al președintelui Băsescu.

Nu ai voie să pui într-o lege actuală impactul unei măsuri care nu a intrat în vigoare. Reducerea CAS nu este în vigoare. Rectificarea bugetului se face doar pe acte normative în vigoare. Domul Dumitru, dacă nu ar face campanie, ar trebui să știe acest lucru.

Despre încasările mai mari din taxa pe stâlp:

Pe luna iulie avem 108% față de plan, și din taxa pentru construcții speciale și din cheltuieli neefectuate.

Investițiile se referă la programe cu finanțare europeană și investiții din buget.

Avem buffere pe care CE și FMI le-au pus pentru a se asigura că rămânem în ținta de deficit.

Problema e cea a achizițiilor publice, durează prea mult. Câștigă cei care oferă prețul cel mai mic și uneori constată că nu pot face lucrarea tocmai pentru că au oferit un preț prea mic.

Cel mai mult nu durează să faci autostrada sau canalizarea, cel mai mult durează contestațiile și apoi vine și Curtea de Conturi.

De câte ori vrem să schimbăm legea achițițiilor publice trebuie să mergem la Comisia Europeană, unde merg și alții și spun că în România se fură.

Dacă cea mai importantă autostradă, Comarnic-Braşov, am anulat-o din 2004, de fiacare dată, în 2009 am anulat-o din nou. 

Acum suntem foarte aproape. Nici nu s-a semnat contractul, că deja Băsescu a spus că sunt fapte de corupţie. Sunt convins că a minţit, deoarece concepţia domniei sale este că nu avem nevoie de autostrăzi. El credea că nu era nevoie de pod peste Dunăre. Noi am inaugurat podul de la Calafat. 

Despre proiectul Codului Fiscal:

E un draft la Ministerul de Finanţe care se discută, se dezbate. Nu există detalii. Există necesitatea de a avea, după nenumărate schimbări, un nou Cod Fiscal şi de Procedură Fiscală. Este într-o fază embrionară, pentru că proiectul trebuie să meargă în Parlament şi să vedem dacă va fi dezvoltat. 

Nu trebuie să se majoreze contribuţiile de sănătate.

Nu am auzit despre majorarea impozitelor proprietăţilor. Dacă vorbiţi de destinaţia apartamentelor, atunci dacă au destinație comercială să fie plătite impozite ca pentru o societate comercială. Dacă are cinci locuinţe private, e una. Dar dacă are în Bucureşti 30 de apartamente şi în 28 sunt firme, atunci acestea trebuie să plătească impozit ca pentru companii. 

Nu mai poţi să eludezi plata pentru activităţi comerciale. Nu s-a ajuns la proceduri. Pot să vă spun, legat de informatizarea comunicării, de operaţiunile online, astea sunt lucrurile pe care cred că ar trebui să le facă orice administraţie fiscală.

Pentru mine nu e an electoral, că sunt la guvernare și am în fiecare zi o problemă de rezolvat.

Eu fac lucruri și ceilalți le critică. Mie-mi convine această poziție.

Chiar dacă, strict pentru prezidențiale, contracandidatul are un avantaj, nu trebuie să spună nimic. La inundații trebuie să merg eu, cu armata tot eu discut, contracandidatul poate să spună că nu e bine.

Așa e democratic și în regulă.

Despre dosarul Duicu:

Este o campanie pe care a declanșat-o în urmă cu câteva luni un patron de presă, dl. Sârbu.

Pentru mine totul s-a încheiat luni, când procurorii au trimis dosarul în instnață și eu nu am nicio calitate, au văzut că nu am fost implicat.

Dacă judecătorii judecă un caz în care eu nu am nicio calitate, din punctul meu de vedere lucrurile sunt închise.

Nu sunt convorbirile mele în dosar.

Dacă mă întrebați cu cine am fost la prânz ieri vă pot spune. Dacă mă întrebați cu cine am fost la prânz acum un an și jumătate? În general merg merg cu colegi de partid, cu miniștri, cu ziariști.

Numele meu, dacă veți lua transcriptul a jumătate dintre locuitorii acestei țări veți auzi numele meu. Unii mă înjură, alții mă laudă, alții spun că-s prietenii mei și nu i-am întâlnit niciodată, alții spun că-s cu mine la mare acum, chiar dacă eu sunt aici în emisiune.

De la o afirmație a altcuiva făcută la telefon, procurorii au investigat, iar rezultatul se vede în actul de sesizare, nu sunt implicat.

E o justiție paralelă - DNA care spune ceva și justiția paralelă, HotNews sau altcineva, care spune că nu e bine ce fac procurorii.

Dacă presa contrazice punctul de vedere al procurorilor, e treaba lor. 

Dacă comiteam o infracţiune serioasă în ultimii 12 ani, cred că se afla. Eu nu voi face acuzaţii la adresa contracandidaţilor mei. Nu cred ca acest lucru mă ajută.

Sper să renunţăm la ce a fost marcă înregistrată a domnului Băsescu. Cred că aceasta ar fi un semn de modernizare a României.

Despre justiție: 

Nu e o temă de campanie pt mine. O justiţie independentă şi efeicientă e importantă pentru România. Dar niciodată un om politic nu ar trebui să poată să exercite un control real asupra Justiţiei. Şi niciodată lucruri ca în 2012, adică oamenii să fie întrebaţi cum au votat la referendumsă nu se repete.

România are acum o capacitate redusă de negociere, iar la Consiliul European merge un preşedinte care îşi termină mandatul şi dă posibilitatea unor acuzaţii. Cred că demisia preşedintelui Băsescu ar fi fost spre binele României.

Am spus de fiecare dată că numirea de preşedinte a magistraţilor să fie un act notarial. Faptul că preşedintele a lăsat Înalta Curte fără un preşedinte un an, pentru că nu a vrut, este un abuz.

Aştept de la domnul Rus să gestioneze un domeniu foarte greu, pentru că, la Transporturi, ai multe responsabilităţi şi să se ocupe personal de legarea Transilvaniei de vechiul Regat: Comarnic-Braşov, Târgu-Mureş – Iaşi.

Sibiu-Piteşti este o prioritate, problema este faptul că trebuie să ducem necesitatea de finanţare la posibilităţile României.

Cu totul, avem 4 miliarde de euro, fonduri ce coeziune autostrazi, cu un miliard trebuie să asigurăm Coridorul 4 şi 9, care se finanţează din fonduri de coeziune.

Despre candidatura la președinție:

Primul interes electoral al dlui Băsescu este să nu câștig eu, pentru că voi schimba tot ce a făcut el.

El își dorește o alianță cu Alianța Creștin Liberală.

Cred că Traian Băsescu nu va mai fi niciodată un om politic în România, după dezastrul din 2010.

Cu Crin Antonescu ar fi fost o bătălie extrem de grea din două motive – unul personal, îmi e apropiat. Aldoilea motiv e că e un om politic foarte viu, eu alături de el am fost prima echipă care i-a rezistat lui Traian Băsescu.

Despre Guvern: 

Ioan Rus e unul dintre cei mai cunoscuți vicepreședinți ai PSD pe zona de Transilvania, am încercat să combin oameni tineri cu oameni cu experiență, oameni din diferite zone, un guvern care să fie cu adevărat al României.

Mâine mă bucur să propun prima femeie vice-premier, doamna Biro.