Sari la conținut

Victor Ponta, pentru presa străină: „O criză politică ar fi un cadou nesperat pentru Rusia”

Premierul Victor Ponta, urmărit penal de DNA pentru corupţie, a declarat marţi pentru presa străină că „nimic nu va obstrucţiona continuarea anchetei” care îl vizează şi şi-a exprimat convingerea că justiţia va pronunţa „rapid” o decizie în favoarea sa.

Nimic nu obstrucţionează continuarea anchetei pentru ca, în primul rând, procurorul să poată stabili dacă suspiciunile care mă vizează se confirmă sau nu", a afirmat Victor Ponta într-un interviu pentru Agenţia France-Presse, Bloomberg, Reuters şi Associated Press. „Vreau să mă prezint în faţa procurorului, să-mi prezint punctul de vedere (...), este în interesul meu să merg înainte şi sunt convins că acest caz va fi clarificat”, a adăugat el.

Interviul a fost acordat în contextul în care Parlamentul a votat marţi şi a respins cererea de ridicare a imunităţii premierului pentru a putea fi anchetat penal, iar vineri Legislativul va dezbate o moţiune de cenzură.

Victor Ponta a dat asigurări că prioritatea sa este să menţină stabilitatea politică a ţării, exprimându-şi speranţa că de luni guvernul său se va putea întoarce la „proiectele sale importante”, printre care adoptarea unui nou Cod fiscal şi reluarea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Premierul, care se declară nevinovat şi victimă a unei „tentative de lovitură de stat” orchestrată de opoziţie cu complicitatea justiţiei, a exclus categoric demisia, aşa cum i-a cerut vineri preşedintele Klaus Iohannis.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

Citiți și:

Consecințele crizei din România în contextul regional