Victor Ponta s-a întors în vâltoarea puterii. ALDE pune sub semnul întrebării coaliția de guvernare

Data publicării:
TARICEANU CU PONTA MFX

Din momentul în care UNPR a asigurat cvorumul de şedinţă pentru nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe, liderii PSD nu au mai privit partidul lui Gabriel Oprea cu aceeaşi ochi. Liviu Dragnea transmite din ţară mesajele social democraţilor, iar multe dintre ele par ultimatumuri pentru cel care a condus Guvernul câtă vreme Victor Ponta a fost la operaţie. PSD nu acceptă să aibă o poziţie secundară în guvernare, vrea funcţia de premier şi să conducă coaliţia de guvernare.

Liviu Dragnea, coordonatorul politic al PSD: Cred că putem vorbi a menține coaliția până la alegerile parlamentare din 2016, dar fiind în România, orice se poate întâmpla.

Nu e singura îndoială legată de felul în care funcţionează coaliţia.

Călin Popescu Tăriceanu: Îmi ridică şi mie nişte semne de îndoială referitoare la modul în care funcţionează coaliţia guvernamentală şi majoritatea.

La întoarcerea în ţară, Victor Ponta a fost primit la Guvern de Gabriel Oprea. Întâlnirea nu a părut deloc tensionată. Dimpotrivă: premierul l-a îmbrăţişat prieteneşte pe cel care i-a ţinut locul la Guvern. Oficial, formal, totul e în regulă. E mesajul care vine şi dinspre Rovana Plumb, omul care i-a ţinut locul lui Victor Ponta la partid.

Rovana Plumb, preşedintele Consiliului Naţional al PSD: Vreau să mulţumesc domnului preşedinte şi prim-ministru interimar, domnul general Gabriel Oprea, domnului preşedinte al ALDE Călin Popescu Tăriceanu cât şi copreşedintelui Daniel Constantin pentru că împreună la guvernare, cu sprijinul dumneavoastră am făcut o echipă foarte bună şi continuăm, mergând foarte bine în coaliţie pe proiectele la guvernare.

Unii comentatori cred că social-democraţii trebuie să se împace cu ideea unui limbaj dublu în coaliţie. În aşteptarea unei clarificări din partea lui Victor Ponta, în interiorul partidului se discută şi de un Congres Extraordinar care să schimbe conducerea PSD. Dar, din nou, nu se vorbeşte pe o singură voce nici la acest capitol.

Liviu Dragnea, coordonatorul politic al PSD: Nu știu ce rost ar avea un congres până la alegerile parlamentare din 2016.

Pe de altă parte PSD, e la mâna UNPR-ului în Parlament. Cei 57 de aleşi ai UNPR pot schimba raportul de forţe şi pot schimba Guvernul Ponta dacă vor susţine moţiunea de cenzură pe care o promit liberalii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri