Sari la conținut

Victor Ponta se operează din nou. Demisia este adusă din nou în discuție

FOTO: MEDIAFAX FOTO 

ACTUALIZARE 23:20 „Este foarte posibil să mai fac o operație la genunchi - trebuie rezolvat la menisc ce nu s-a făcut la precedenta operație. Nu e așa de grav ca data trecută, e mai simplu. Voi lipsi doar câteva zile, iar domnul Gabriel Oprea îmi va ține locul în această perioadă”,  a scris Victor Ponta pe Facebook.

Este foarte posibil să mai fac o operație la genunchi - trebuie rezolvat la menisc ce nu s-a făcut la precedenta operaț...

Posted by Victor Ponta on Thursday, July 23, 2015


ACTUALIZARE 22:50  Premierul Victor Ponta susține, într-o postare pe Facebook, că nu îi este frică de trădare. El mai spune că dacă s-ar găsi o persoană mai bună decât el la conducerea guvernului, ar face pasul înapoi.

Am explicat într-o intervenție telefonică la #România TV că zvonurile că ar urma să mi se ridice sprijinul politic sunt...

Posted by Victor Ponta on Thursday, July 23, 2015


ACTUALIZARE 22:30 Premierul Victor Ponta a confirmat, joi seara, la România TV, că este posibil ca să fie supus unei noi operaţii la genunchi, însă nu atât de gravă precum prima. 

El a mai declarat că va demisiona din funcția de prim-ministru doar dacă îi cere coaliția.


Potrivit surselor Hotnews, Victor Ponta ar fi decis să plece în concediu trei săptămâni, urmând că la întoarcere să efectueze o nouă intervenţie chirurgicală la genunchi. Sursele citate au mai declarat pentru Hotnews că Gabriel Oprea ar putea fi desemnat din nou premier interimar, pe durata spitalizării lui Victor Ponta.

Nu este clar dacă după această nouă internare la clinica din Turcia, Victor Ponta va decide să continue în funcţia de premier sau va demisona, invocând complicarea situaţiei sale medicale.

Înlocuirea sa devine însă posibilă la începutul lunii septembrie, când Parlamentul revine din vacanţă, scrie Hotnews.ro.

Victor Ponta și-a dat demisia de la conducerea PSD după ce a revenit din Turcia, unde a suferi o operație la genunchi. A invocat problemele pe care le are cu justiția. În locul său, PSD l-a ales, miercuri, pe Liviu Dragnea președinte interimar al partidului, ceea ce a constituit o înfrângere pentru Victor Ponta, pentru că el o susținea pe Rovana Plumb.