Sari la conținut
News Alert

Victor Ponta, social-democraţilor, la Alba Iulia: E ultimul Congres în care sunt preşedintele dumneavoastră

Am şi o mică nuanţă de nostalgie gândindu-mă că e ultimul Congres în care sunt preşedintele dumneavostră. În februarie vreau să mă invitaţi ca preşedinte al României la Congresul PSD”, a spus Victor Ponta.

El a arătat că mandatul său de preşedinte al PSD se va încheia pe 16 noiembrie, data celui de-al doilea tur de sc Ponta rutin al alegerilor prezidenţiale şi a ţinut să le mulţumească tuturor colegilor social-democraţi.

„Nu pot să uit, din nou mi s-a adus aminte, că s-ar putea ca mandatul meu de preşedinte al PSD – de fapt chiar aşa va fi – se va încheia pe 16 noiembrie. Şi vreau doar să vă spun încă o dată că mulţumesc tuturor colegilor mei din PSD, cei care aţi avut încredere să alegeţi un preşedinte la 37 de ani”, a spus Ponta, care a mulţumit în mod special celor de la tineret, femeilor şi seniorilor din partid, scrie Mediafax.

„Vreau să spun, oricare va fi drumul meu, că voi fi totdeauna mândru că sunt social-democrat, că am fost şi sunt încă - şi voi fi un pic - preşedinte al partidului care i-a avut ca preşedinţi pe Ion Iliescu pe Adrian Năstase şi pe Mircea Geoană şi le mulţumesc tuturor pentru asta”, a mai spus Ponta.

El a mai arătat că este mândru că e român şi pesedist.

„Aşa cum spuneam în 2010, la acel Congres, eu sunt mândru că sunt român, sunt mândru că sunt pesedist şi nu-mi doresc nimic mai mult decât ca şi dumneavostră să fiţi mândri de mine”, a spus Ponta.