Victor Ponta: Sunt bucuros că se încheie o perioadă de dispute, scandal, dezbinare și suferințe inutile

Data publicării:
victor ponta gov ro-2

"Am fost fericit în 22 Decembrie 1989 pentru că se încheia o perioadă neagră pentru noi toți, sunt bucuros că în 21 Decembrie 2014 se încheie o nouă perioadă (de 10 ani) de dispute, scandal, dezbinare, ură și suferințe inutile. Și azi, ca și în urma cu 25 de ani, am speranța că putem fi mult mai buni în viitor", a postat prim-ministrul pe contul său de Facebook, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, Ponta a apreciat că săptămâna care s-a încheiat a fost una foarte bună, în care Guvernul a primit "un vot masiv de încredere, a fost votat bugetul iar România are un președinte legitim". 

"O săptămână lungă, dar foarte bună pentru noi toți. 1 — am primit un vot masiv de încredere în Parlament pentru o Agendă de acțiuni guvernamentale ambițioase în 2015-2016; 2 — a fost aprobat Bugetul pe anul 2015 (fără taxe și impozite, cu toate măsurile sociale promise și adoptate, cu cel mai mic deficit bugetar și cei mai mulți bani pentru investiții din istoria noastră); 3 — avem din nou, după mai mult de 2 ani, un președinte legitim (chiar dacă i-am fost adversar și nu l-am votat, dl. Iohannis este un președinte legitim, și asta este esențial)", a argumentat premierul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri