Sari la conținut

Vizitele în SUA, râvnite de politicienii români

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu şi şeful cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, tocmai au încheiat o vizită în Statele Unite ale Americii. Prinse în agendă au fost întâlniri la Chicago şi Washington. În fotografiile postate pe internet de liderul PNL apare şi ambasadorul României în SUA, George Maior.

Vizita în SUA pentru orice politician până la urmă e un „must” (trebuie - n.r.). România a privit SUA ca locul de unde vine lumina, fie din perspectiva socială, fie din perspectiva politică și de aici asocierea pentru orice politician este de dorit”, spune Adi Zăbavă, analist.

În multe cazuri, numele politicienilor americani alături de care se fotografiază românii nu le spun nimic alegătorilor din ţară.

Titulatura mai mult decât numele contează. Sunt o grămadă de secretari de stat la noi în țară, pe care nu îi cunoaștem, cu atât mai mult oameni din rangul trei și patru din administrația americană”, mai spune Adi Zăbavă.

Reţelele de lobby legate de anumite teme, precum religia, sunt cele care îi ajută pe liderii partidelor din ţară, care nu ocupă funcţii în stat, să ajungă să stea la discuţii, preţ de câteva minute, cu persoane din administraţia americană.

Crin Antonescu a fost şi el în SUA, în 2013. Un an mai târziu, a participat la Congresul Mondial Evreiesc. De regulă, delegaţiile, în aceste condiţii, sunt restrânse iar lipsa specialiştilor a fost remarcată de consultanţii politici.

Adi Zăbavă: „Nu au cum să nu îmi sară în ochi imaginile cu Crin Antonescu. Fotografia, mai ales în politică, trebuie să se ferească să-ți atragă atenția de la subiect. Când apar obiecte care îți distrag atenția, acea fotografie e greșită”.

Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc a participat, în 2012, la Michigan State University, la o conferinţă pe tema reacţiei României în cazul crizei financiare din Europa. La sfârşitul anului trecut, Emil Boc s-a reîntors în State, în calitate de primar al municipiului Cluj-Napoca.

În mandatul său de premier, Victor Ponta a făcut vizite peste Ocean în fiecare an. Prima, în septembrie 2013. La Casa Albă, Victor Ponta a discutat cu Joe Biden. S-a întâlnit cu reprezentanţii mai multor companii americane, dar şi cu fostul baschetbalist Ghiţă Mureşan. În 2014, Victor Ponta a fost la Adunarea Generală a ONU, iar în 2015, vizita sa în SUA a avut o componentă politică şi una economică.

La relații excelente politice și militare trebuie să avem relații mai bune și economice”, declara atunci Victor Ponta.

În primul an de mandat, SUA au fost pe lista deplasărilor externe ale preşedintelui Klaus Iohannis. A discutat cu vicepreşedintele Joe Biden şi s-a întâlnit cu Barack Obama la New York, la recepţia oferită de preşedintele Statelor Unite cu ocazia adunării generale a ONU.

A fost o întâlnire scurtă și caldă. Am schimbat câteva fraze, am făcut o poză împreună. A fost foarte bine”, a declarat Klaus Iohannis, președintele României.

Foştii preşedinţi Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu au fost şi ei în SUA, însă niciunul într-o vizită oficială. Deplasările lor au avut rangul de vizite de lucru.