Sari la conținut

Vladimir Tismăneanu: Protestele de la Bucureşti au pus capacul peste coşciugul în care zace sistemul Iliescu

Declarat cuvântul anului 2016 şi investit cu forţa de a defini epoca pe care o traversăm, post-adevărul rămâne o minciună, de felul celei pe care se întemeiau, de altfel, limbajele totalitare, argumentează politologul Vladimir Tismăneanu, pentru care minciuna trebuie desemnată în continuare ca minciună, nu ca “post-adevăr”. Într-un interviu acordat agenţiei de presă News.ro, Tismăneanu se arată convins că societatea americană nu va abdica de la moralitate, nici măcar în faţa unor eventuale abuzuri de putere ale noului preşedinte, pe care preferă să îl numească ”45”. În vreme ce în America ”trumpismul” pierde teren, România marchează un moment istoric, prin ”revoluţia celularelor”, protestele care ”au pus capacul peste coşciugul în care zace putredul sistem Iliescu” şi care ar putea renaşte în alte locuri ale lumii.

Vladimir-Tismăneanu_avatar_1472041576

Vladimir Tismăneanu vorbeşte atât despre America, ”a doua zi” după alegerea lui Donald Trump preşedinte, cât şi depre mecanismul fricii, speculat de totalitarisme. Politologul analizează şi protestele din România ultimelor luni, în care vede geneza unei noi generaţii, care denunţă corupţia şi care este capabilă să imprime un nou model de societate.

Reporter: Epoca pe care o traversăm a fost aşezată sub semnul unui nou fenomen, post-adevărul. Ce înţelegeţi dumneavostră prin acest post-adevăr şi cât de potrivit vi se pare? Unde şi cum s-a ”născut” şi ce anume desemnează ? 

Vladimir Tismăneanu : Nu înţeleg de ce ne trebuie conceptul de post-adevăr. Orwell a spus limpede că limbajele totalitare (Ingsoc) se întemeiază pe minciună. Relativizarea, plasticizarea până la extincţie a adevărului fac parte din situaţia spirituală contemporană, derutantă şi paradoxală. Pledez, prin urmare, pentru desemnarea minciunii ca minciună, nu ca “post-adevăr”.

Reporter : Au trecut deja primele zile de mandat prezidenţial ale lui Donald Trump si pare că preşedintele american a preluat şi în discursul prezidenţial, instituţional, temele electorale, cele care, de altfel, i-au adus victoria. Este acesta un lucru bun, faptul că preşedintele nu a lăsat deoparte discursul electoral, ori, din contra, un lucru mai puţin bun, o prelungire a stării de campanie ?

Vladimir Tismăneanu : Perseverare diabolicum, cum ştim. Personajul este o combinaţie de clown şi demagog, are puţine idei, mestecă vorbele precum un chewing gum, agită spiritele şi creează, zi de zi şi ceas de ceas, anxietate, frustrări, nevroze. Când 50 de preşedinţi de universităţi ajung să-i ceară anularea ori modificarea unui absurd şi nociv ordin executiv, Trump se preface că nu aude. Este un şarlatan politic, legat direct de cercurile unei extreme drepte pline de resentimente ataviste, xenofobe, rasiste.

Reporter: Să sintetizăm puţin: ce au avut de ales, de fapt, americanii, în termeni de ofertă (politică şi societală) ?

Vladimir Tismăneanu :  Liberalism politic, creştere economică şi patriotism constituţional versus aventurism isteroid, diletantism arogant şi dispreţ pentru minorităţi. Simplu spus, ca şi în Europa, democraţie sau etnocraţie.

Reporter : Se vorbeşte în ultima vreme despre o speculare politică a fricii. A fricilor, mai degrabă. Putem pune ultimele mari evenimente politice internaţionale pe seama aceste speculări a fricii: Brexit-ul, alegerea lui Donald Trump ?

Vladimir Tismăneanu :  Cu decenii în urmă, Erich Fromm a scris despre frica de libertate. Autoritarismele de varii culori şi inclinaţii ideologice manipulează emoţiile individuale şi angoasele colective. Marele scriitor iugloslav Danilo Kis avea dreptate: naţionalismul este paranoia, individuală şi colectivă. În epoca maselor, asemenea obsesii devin dinamită politică. Este ceea ce a explorat şi a diagnosticat Dostoievski în « Demonii »...

Reporter : Sunteţi unul dintre observatorii rafinaţi ai totalitarismelor. Regimurile totalitare reuşeau să se insinueze şi să controleze societăţile utilizând tot frica, nu-i aşa ? Care sunt, atunci, diferenţele ?

Vladimir Tismăneanu:  Totalitarismele au ştiut şi ştiu să exploateze sentimentele de izolare, dezrădăcinare, atomizare. Fără această alienare care distruge persoana morală şi pe aceea juridică, scria Hannah Arendt, totalitarismele nu ar fi putut să ajungă la putere şi să-şi impună dominaţia absolută asupra cetăţenilor transformaţi în supuşi. Societăţile democratice pot include dimensiuni dezagreabile, dar nu au ca finalitate lichidarea acestor două ipostaze ale subiectivităţii: cea morală şi cea juridică.

Reporter: Este frica aceasta cu dublu tăiş ? Au şi politicienii, cei de la putere, fricile lor ? Unde duce frica ?

Vladimir Tismăneanu:  Condiţia umană a inclus, din timpuri imemoriale, frica. Îmi amintesc de acel vers din Eminescu citat de Constantin Noica : «Ca o spaimă împietrită, ca un vis încremenit ». Dar, în egală măsură, există speranţa ca antidot al fricii, încrederea în şansele noastre, ca specie, de a ne ridica, vorba lui Mihail Sebastian, cu un cap mai sus de zoologie...

Reporter: Întorcându-ne la prezent. Cum arată America astăzi, după decizia preşedintelui privindu-i pe refugiaţi ?

Vladimir Tismăneanu: Mai unită decât înainte în a susţine valorile care o definesc: hrăneşte-l pe cel înfometat, îmbracă-l pe cel gol şi deschide porţile pentru cel fără adăpost. Rezistenţa creşte, trumpismul pierde teren. Accidentul istoric numit Trump nu poate schimba natura morală a acestei societăţi.

Reporter: În mod tradiţional, presa americană îşi asumă, în alegeri, un partizanat politic. De astă-dată, în proporţie covârşitoare, presa a fost de partea lui Hillary Clinton şi anti-Donald Trump. Să interpretăm aceste alegeri, rezultatul lor, ca o înfrângere şi a presei mainstream, să îi spunem aşa?

Vladimir Tismăneanu : Au contat imens reţelele de socializare, dar, să nu uităm, Hillary Clinton a câştigat votul popular.  Presa mainstream şi-a spus cuvântul insistent asupra ireponsbilităţii flagrante a candidatului Trump. Nu ştiu cât de pro-Hillary a fost (citiţi-o pe Maureen Dowd), dar, fără dubiu, a existat o reacţie masivă împotriva unui candidat perceput ca un posibil dictator fascistoid.

Reporter: Sistemul politic american este bazat pe acest mecanism  al controlului reciproc, "checks and balances".  Este acest mecanism suficient de puternic încât să reziste şi unor eventuale abuzuri de putere? Aceste abuzuri vi se par posibile sau mai degrabă temerile sunt exagerate ?

Vladimir Tismăneanu: Temerile sunt perfect justificate, Trump va continua să preseze pentru a-şi impune ţelurile. Dar judiciarul este puternic şi va rezista, sunt convins. Nici Congresul nu va marşa la diversele puseuri nesăbuite ale unui preşedinte tot mai bizar, mai straniu, mai iraţional...

Reporter: Care este opoziţia la Donald Trump? Preşedintele american a declarat război făţiş presei. Dacă presa devine opoziţie, atunci nu abdică de la rolul ei de interval, devenind actor politic?

Vladimir Tismăneanu: Cel pe care prefer să-l numesc 45 joacă o carte peronistă, dar America nu e Argentina. Este limpede că personajul nu pricepe ce înseamnă instituţiile unei republici constituţionale. Conferinţa de presă în care a vorbit despre "duşmanii poporului" a fost o dovadă că avem de-a face cu o agresivitate narcisistă dusă la extrem.

Reporter: Părăsind tabloul american şi mutându-ne privirea către Bucureşti, cum arată mandatul guvernului PSD-ALDE, după un an de mandat tehnocrat ?

Vladimir Tismăneanu : Eşec pe toate liniile şi în toate direcţiile. Un fiasco sordid. Am scris că e vorba de un guvern felon, moron şi poltron. Îmi menţin diagnosticul.

Reporter: Şi la alegerile locale, şi la cele generale au fost votaţi, totuşi, şi candidaţi urmăriţi penal sau trimişi în judecată. Care este explicaţia? A devenit corupţia un fenomen acceptat de o parte a electoratului ?

Vladimir Tismăneanu:  Aici e vorba despre manipulări masive prin televiziuni ancilare şi despre mesaje deliberat mincinoase propagate cu maximă perfidie. Atacurile împotriva lui George Soros, născociri delirante, au fost şi rămân ilustraţii deplorabile ale unor patologii xenofobe proprii PSD şi ALDE. Demonstraţiile de protest au probat că sute de mii de cetăţeni detestă, resping, repudiază corupţia. Cred că vorbim de milioane.

Reporter : Aţi urmărit, aşadar, protestele de la Bucureşti. Vă întreb dacă vedeţi în ele naşterea unei noi generaţii, pentru care, iată, e importantă o temă îndeobşte abstractă, cum e cea a justiţiei.

Vladimir Tismăneanu : Am scris un articol, împreună cu politologul Marius Stan, în Politico.eu, în care ne-am ocupat de această temă. Da, este vorba de o nouă generaţie pentru care vechile metehne şi infamii nu mai sunt tolerabile. UE înseamnă transparenţă, încredere, norme, reguli, proceduri. Pesedismul este exact opusul: clientelism, cinism, jaf la drumul mare sau pe ascuns, manopere dolosive. Pentru mine, aceste demonstraţii au pus capacul peste coşciugul în care zace putredul sistem Iliescu.

Reporter: S-a vorbit despre puterea de exemplu a protestelor din România într-o lume în care populismul a devenit aproape paradigmă. Poate România să joace un rol, un altfel de rol, în lume ?

Vladimir Tismăneanu : Există, întotdeauna, fenomene de difuziune a unor experienţe politice. Revoluţia civică din România, cea pe care am numit-o revoluţia celularelor, este un asemenea fenomen. Nu m-aş mira să-l vedem reluat, renăscut în locuri neaşteptate, inclusiv în China. Autoritarismul populist nu poate rezolva niciuna dintre problemele pe care le denunţă cu justiţiară pasiune. Partidul peronist îşi zicea justicialist. Avea o pseudo-ideologie salvaţionistă, dar peronismul nu a salvat nimc. A distrus în schimb multe lucruri, a aruncat de două ori Argentina în haos şi mizerie...

Reporter : Odata cu politica partinică, şi presa s-a delegitimat constant în România. Protestele din ultima vreme au acuzat direct presa de manipulare, propagandă, linşaje, distorsionări. Mai e posibil, în era informaţională pe care o trăim, ca presa să rămână în interval, între politic şi social?

Vladimir Tismăneanu: Presa scrisă este în declin şi nu doar în România. Trăim în era FB, a twitter-ului, a blogurilor etc.  S-ar putea să fie un fenomen pasager, tot aşa cum e-books nu au înlocuit cărţile tipărite, în pofida atâtor predicţii. Din păcate, televiziunile din România se menţin, cu discrete excepţii, în zona tenebroasă, chiar mocirloasă, a dezinformării deliberate. La care trebuie adăugat un alt element, extrem de alarmant şi dezolant : incultura, siluirea limbii române, geneza unei noi limbi de lemn văduvită de imaginaţie şi gemând de o clişeită galopantă.

Reporter: După moartea lui Fidel Castro, s-a vorbit mai degrabă despre portretul de revoluţionar decât despre cel de dictator. În spaţiul est-european, încă există nostalgia după comunism, din care, iarăşi, se reţine mai degrabă egalizarea economică, să îi spunem aşa, decât crimele. Este vorba despre o banalizare a răului ?  

Vladimir Tismăneanu : Oamenii care regretă "egalitatea" din regimurile leniniste sunt fie prost informaţi, fie de rea-credinţă. Societăţile nomenclaturiste erau, de fapt, experimente profitocratice, se bazau pe un rigid sistem de tip caste. Nomenclatura beneficia de privilegii la care muritorii de rând nici măcar nu puteau visa. Niciodată nu a fost clasa muncitoare mai batjocorită şi mai oprimată decât în regimurile care pretindeau că guvernează în numele ei. Este o ignorare, şi pe cale de consecinţă, o banalizare a răului totalitar.

Reporter: Care este, astăzi, cea mai mare provocare a lumii occidentale ?

Vladimir Tismăneanu : Redobândirea încrederii în sine, depăşirea momentului actual în care tot ceea ce părea cert şi stabil se clatină, identificarea pericolelor la adresa valorilor care definesc proiectul civilizaţional al democraţiei liberale, asigurarea unui echilibru între datoria libertăţii şi necesitatea securităţii, a apărării împotriva atacurilor teroriste.

Reporter:  Dacă aţi fi vrut să răspundeţi la o întrebare, iar eu am ratat-o.

Vladimir Tismăneanu: Ce-i de făcut ? Să nu capitulăm, să nu disperăm, să nu cedăm.

Vladimir Tismăneanu este politolog, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland, din 1990.  A studiat sociologia şi şi-a susţinut în 1980 doctoratul în filozofie la Universitatea din Bucureşti cu o teză despre teoria critică a Şcolii de la Frankfurt. A părăsit România în septembrie 1981 şi a locuit un timp la Paris şi la Caracas.

Din septembrie 1982 trăieşte în Statele Unite. Între 1982 şi 1990 a fost cercetător la Foreign Policy Research Institute din Philadelphia. În anii 1985-1990 a predat ştiinţe politice la Universitatea Pennsylvania. În perioada martie-decembrie 2006 a fost preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (CPADCR. În 2007 a primit din partea Universităţii Maryland Distinguished International Service Award, iar Asociaţia Americană de Ştiinţe Politice i-a acordat certificatul pentru merite excepţionale în predarea ştiinţelor politice.

A publicat, printre altele : ”Reinventarea politicului. Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel ”(Free Press, 1992 şi 1993; Polirom, 1997 şi 2007); ”Fantasmele salvării. Democraţie, naţionalism şi mit în Europa postcomunistă” (Princeton University Press, 1998 şi 2009; Polirom, 1999); ”Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc ”(University of California Press, 2003; Polirom, 2005; în 2004, Premiul Barbara Jelavich din partea American Association for the Advancement of Slavic Studies, ca lucrare excepţională în domeniul istoriei Europei de Răsărit şi Centrale); ”The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century” (University of California Press, 2012).