Vot final pe legile justiției în Camera Deputaţilor. Prima pe ordinea de zi - modificarea Regulamentului Camerei

Data publicării:
camera deputatilor crop

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate şi dă vot final astăzi asupra altor două legi privind Justiţia - 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind funcţionarea CSM. Anterior dezbaterii celor două acte normative, va fi supusă votului plenului modificarea propusă de Florin Iordache la Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel încât, în plen, după epuizarea timpului alocat dezbaterilor, amendamentele admise se supun votului la pachet, iar cele respinse doar în unele cazuri.

Comisia de regulament a adoptat luni un raport de respingere a iniţiativei deputatului PSD Florin Iordache, dar în plen propunerea acestuia cel mai probabil va fi adoptată, potrivit News.ro.

După ce va fi votată modificarea regulamentului, deputaţii vor începe dezbaterile pe legile 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind funcţionarea CSM, care au primit marţi raportul comisiei speciale.

Majoritatea PSD - ALDE îşi doreşte finalizarea dezbaterilor ambelor legi în şedinţa de plen de miercuri precum şi votul final pe cele două acte normative.

Prima dintre legile justiţiei, 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost dezbătută pe articole miercurea trecută într-o şedinţă care a durat 13 ore, iar votul final a fost dat luni. Actul normativ a fost trimis tot luni la Senat, unde a intrat în dezbatere tot în procedură de urgenţă, urmând ca până lunea viitoare să fi gata raportul pentru ca legea să poată întra în plen.

Senatul este cameră decizională pentru toate cele trei legi ale Justiţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...