Sari la conținut

Ponta, despre Dragnea: „Un fel de Pablo Escobar”

Fostul prim-ministru şi preşedinte al PSD Victor Ponta a lansat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă în care şi-a anunţat înscrierea în partidul Pro România, o serie de atacuri la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, despre care a spus că seamănă cu celebrul baron al drogurilor din Columbia, Pablo Escobar, și cu fostul dictator venezuelean, Hugo Chavez, informează news.ro. 

„Pot să-mi dau doctoratul în cei cu mustanţă când mint, că le tremură mustaţa. Când zic că nu-i interesează, îi interesează de fapt. Nu vreau să mă sune Daddy acum să-mi propună nu ştiu ce funcţie, mi-a propus atâtea funcţii încât mi-au ajuns toate. Eu, dacă vreau să promovez pe cineva în Guvern, îmi fac o poză cu el şi îl sună Dragnea imediat şi îi dă o funcţie. Spuneţi-mi cine vrea să fie promovat. Sau spun: prietena mea cutare, prietenul meu cutare, îl ia imediat la Camera Deputaţilor şi îi dă o funcţie, îl pune într-un consiliu de administraţie, îi angajează o soră, o cumnată, un nepot. Domnule, România nu e Teleorman, nu putem să lucrăm toţi la stat, să ne dea Dragnea funcţii la toţi”, a declarat Victor Ponta într-o conferinţă de presă alături de Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu.

Fostul prim-ministru l-a comparat pe liderul PSD cu Pablo Escobar, supranumit regele cocainei, dar şi cu fostul dictator venezuelean Hugo Chavez.

„În ultimul timp, în manifestarea în partid, domnul Dragnea era un fel de Pablo Escobar, în manifestările economice este Hugo Chavez. Domnule, nu-şi poate lua şi un model care nu-i din America Latină? Să conduci o ţară doar cu secretară, şofer şi bodyguard nu merge”, a spus Ponta despre Dragnea.

El a susţinut că, alături de Adrina Năstase şi de Mircea Geoană, a încercat să modernizeze PSD, dar că Liviu Dragnea l-a transformat în fostul PDSR.

„Eu, Adrian Năstase şi Mircea Geoană am tot tras de PSD, am încercat să-l facem un partid modern de centru stânga, european, progresit. Domnul Dragnea l-a adus la cum era PDSR-ul ăla, ştiţi, ăla pentru care foarte mulţi urăsc şi acum PSD: o chestie populistă, în care îi păcălim doar pe ai noştri, facem duşmani din alţii… povestea asta că unii pensionari sunt buni, alţii sunt răi, firmele sunt bune, dar alte firme sunt rele. Acuma, sigur, ne luptăm cu băncile, şi Hugo Chavez s-a luptat cu băncile şi spunea că statul e cel mai bun administrator. Nu-i adevărat, un partid modern nu mai susţine aceste chestiuni cu totul şi cu totul de anii 90”, a mai spus Ponta.

Fostul lider social-democrat a susţinut că l-a ”ţinut” pe Liviu Dragnea în partid pentru abilităţile sale de a menţine legăturile cu baronii şi a spus că lui Dragnea nu-I pasă decât de el însuşi, nici măcar de partid.

„L-am ţinut (pe Dragnea în PSD – n. red.) pentru că era un foarte bun organizator şi a făcut nişte lucruri pe care eu nu le puteam face. De exemplu, relaţia lui cu baronii. Eu nu o puteam face, nu eram din acelaşi film (…) Aţi văzut dumneavoastră vreo luptă a domnului Dragnea cu ”sistemul” în afară de când le mângâie ghipsul? Domnul Dragnea întotdeauna îşi negociază pentru el, PSD este o chestiune pentru el, pe persoană fizică. Cât e Liviu Dragnea şeful PSD nu mă veţi vedea prin PSD”, a mai explicat Victor Ponta.

El a spus şi că ar fi fost sunat de mai mulţi membri PSD care i-au spus să nu plece din partid pentru că, în curând, „Dragnea se duce, nu vă spun unde”, făcând aluzie la dosarul penal de abuz în serviciu al liderului social-democrat, în care acesta ar putea fi condamnat la închisoare cu executare.