Sari la conținut

Tudose, despre indemnizațiile pentru mame: Râdeam cu colegii să schimbăm legea până nu rămâne Halep gravidă

Premierul Mihai Tudose a declarat, la o emisiune TV, că prin plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului la o sumă maximă de 1.800 de euro guvernul încearcă să evite situațiile în care părinții primesc de la stat suma de 85% din venituri, indiferent că acestea sunt sau nu venituri salariale.

Prim-ministrul a dat exemplul Simonei Halep, care a avut venituri de peste 4 milioane de dolari în 2016.

"Astăzi, când stăm de vorbă, indemnizația e 85% din salariu. Cineva, acolo, a spus de bun simţ: domnule, nu toţi au salariu, obţin bani din alte venituri, se ocupă cu miniagricultură în jurul casei, omul revinde, are un venit. Apoi, de la asta s-a ajuns la venituri, inclusiv dacă-şi vinde casa.

Şi mai în glumă, mai în serios, râdeam cu câţiva colegi: domnule, hai să schimbăm legea până nu-i încolţeşte foarte serios ideea, cuiva, să rămână gravidă, să facă un copil. Mă refer la Simona Halep, fiindcă veniturile pe ultimul an au fost destul de mari, importante, câteva milioane de euro şi va trebui să-i dăm 85% din venituri.

Nu, au fost derapaje şi haideţi să facem niște prevederi legale, să nu mai poată fi interpretate", a declarat Mihai Tudose.