Sari la conținut

Procurorii cer arestarea şoferului fără permis care a provocat un accident mortal în Bucureşti

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au formulat, luni, o propunere de arestare preventivă pe numele lui Daniel Marius Văitiş, şoferul care a condus fără permis şi a provocat un accident mortal în Bucureşti, apoi a fugit. Iniţial, procurorul de serviciu de la aceeaşi unitate de parchet a dispus cercetarea sa în stare de libertate fără vreo măsură preventivă, informează News.ro.

masina politie, ideal pentru accidente

Propunerea de arestare preventivă a lui Daniel Marius Văitiş va ajunge la un judecător de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 3. Instanţa a dat termen pentru marţi, tânărul fiind acuzat de infracţiunile de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi conducere fără permis.

Poliţiştii de la Brigada Rutieră au descoperit noi probe legate de tânărul de 23 de ani, pe care le-au adus procurorilor. Noile date arată că bărbatul conducea de mai mult timp, deşi nu avea permis. El a condus inclusiv după comiterea accidentului mortal de pe 24 august, au declarat surse din cadrul Parchetului Judecătoriei Sectorului 3 pentru News.ro.

În noaptea de duminică spre luni, au fost audiaţi mai mulţi martori, iar suspectul a recunoscut şi noile acuzaţii.

Accidentul a avut loc miercuri dimineaţă, pe bulevardul Energeticienilor din Sectorul 2 al Capitalei. Victima, o femeie care, din primele cercetări, ar fi traversat neregulamentar, a murit la câteva ore după ce a fost internată în spital, arată Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arătau că, în accident, a fost implicat un autoturism marca Opel Vectra B argintiu, un model produs între 1995 şi 1999. Filmările erau însă suficient de neclare din cauza luminii insuficiente şi a distanţei încât să nu se poată observa numărul de înmatriculare al autourismului implicat în accident.

Inclusiv poliţistul - scriitor Marian Godină a publicat pe pagina sa de Facebook un apel pentru ca oamenii care pot da detalii să anunţe Poliţia Rutieră.

"Ne ajutaţi să îl găsim? În data de 24.08.2016, în jurul orei 06.30, conducătorul autoturismului din imagini a lovit mortal o persoană, pe Bulevardul Energeticienilor din Bucureşti, după care a părăsit locul accidentului şi încă nu a fost identificat. Orice informaţie ne poate fi de folos”, a scris Godină pe Facebook.

Anunţul poliţistului braşovean a avut peste 2.400 de distribuiri şi câteva mii de comentarii. Unele dintre ele au conţinut detalii despre locul unde ar putea fi maşina implicată în accidentul mortal.

Tânărul a fost prins vineri seară, cu ajutorul informaţiilor primite pe Facebook. El a recunoscut că se afla la volanul maşinii care a produs accidentul.

Sâmbătă seară, procurorul de serviciu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a dispus cercetarea sa în libertate fără să instituie vreo măsură preventivă şi fără să ceară instanţei emiterea unui mandat de arestare.

„Procurorul nu a propus arestarea preventivă a şoferului, astfel că acesta a plecat acasă liber ca pasărea cerului. Frustrant! Incredibil de frustrant pentru toţi cei care au muncit la acest caz. Cam acestea sunt momentele în care simţi că cineva îşi bate joc de munca ta”, a scris poliţistul Marian Godină pe Facebook.

Poliţiştii l-au citat, duminică cu mandat de aducere, şi l-au condus la noi audieri la sediul Brigăzii Rutiere a Capitalei, ulterior fiind dus în faţa procurorilor. 

„Am reuşit, măcar pentru o zi, să rupem bariera aia urâtă, care nu ar trebui să existe şi care ne separă în două tabere: poliţişti şi civili. Ieri aţi fost poliţişti. Şi unii chiar foarte buni. Am primit sute de mesaje, de fapt cred că am depăşit o mie. Poze, link-uri cu anunţuri auto, fel şi fel de indicii. Am citit cu atenţie comentariile de la toate distribuirile postării. Peste 2000 de share-uri. Am găsit un comentariu în care era indicat chiar şi un număr de înmatriculare. Am fost în legătură permanentă cu colegul meu de la Brigada Rutieră, care are dosarul în lucru, iar el, la rândul lui, cu colegii aflaţi la serviciu, în teren. Nu era de serviciu, dar nu a ezitat să se îmbrace, să plece de acasă şi să meargă să verifice pista cea mai plauzibilă. Ştiind că era pe drum spre posibilul autor, iar eu sunt tocmai în Braşov, stăteam ca pe ace şi îl rugasem să mă sune şi să-mi spună şi mie ce face. M-a sunat în scurt timp: «Mariane, l-am găsit, ăsta e!»”, a scris Marian Godină sâmbătă dimineaţă pe Facebook.