Qatar Airways căută la București însoțitori zbor

Data publicării:
VlootC-live

Linia aeriană organizează duminică, 10 septembrie, o sesiune de selecție pentru personal însoțitor de zbor.

Compania aeriană Qatar Airways, deținătoarea titlului de ”cea mai bună companie aeriană din lume” organizează la București o sesiune de selecție pentru însoțitori de bord, potrivit unui anunț apărut pe pagina liniei aeriene de internet, disponibil aici.

Selecția va avea loc în data de 10 septembrie la hotelul Radisson Blu din București. Doritorii trebuie să aibă cel puțin 21 de ani, studii medii, stare bună de sănătate și disponibilitatea de a se reloca la Doha, Qatar. Nu în ultimul rând compania cere ca doritorii să poată atinge o înălțime de 2,12 metri atunci când se ridică pe vârfuri.

Persoanele trebuie să aibă ținută office și să aducă cu ele la interviu un CV, fotografie în picioare, fotografie-bust, o copie după pașaport, alta după ultima formă de studii absolvite.

Qatar Airways are 24.000 de angajați și zboară cu cele 180 de aeronave deținute către 150 de destinații situate pe toate continentele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri