Reacţia MAE în cazul înregistrării cu românul răpit

Data actualizării: Data publicării:
sediul mae 2

Ministerul român de Externe transmite, la solicitarea Digi24, că „celula de criză interinstituțională” lucrează permanent pentru gestionarea situației românului răpit în urmă cu doi ani în Burkina Faso, Iulian Gherguț, care a apărut, duminică, într-o nouă înregistrare difuzată de mediile jihadiste. În înregistrare, Iulian Gherguț cere autorităților române, cu precădere președintelui, să se implice pentru a determina negocieri în scopul eliberării lui.

 

„Celula de criză interinstituțională care gestionează situația cetățeanului român răpit în Burkina Faso a luat notă de difuzarea, la data de 02 iulie 2017, a unui material video cu cetățeanul român Iulian Gherguţ. Lansarea unui astfel de mesaj în spaţiul public se înscrie în tiparul obișnuit al situațiilor de acest gen”, spune MAE într-un răspuns la solicitarea Digi24.

„Celula de criză interinstituțională lucrează în regim de permanenţă pentru gestionarea situației”, precizează Direcția Purtătorului de Cuvânt și Comunicare. „Celula de criză îşi va continua activitatea în acelaşi regim şi va colabora, în continuare, cu partenerii internaţionali ai României. Sub coordonarea acesteia, misiunile diplomatice române din regiune sunt în contact permanent cu toate autorităţile competente locale”, susține MAE.

De asemenea, reprezentanţii Celulei de criză menţin legătura atât cu firma angajatoare, cât şi cu familia cetăţeanului român.

„Totodată, precizăm faptul că autoritățile române mențin legătura şi cu autoritățile competente ale statelor ai căror cetățeni au fost luați ostatici”, mai spune MAE, care, pe de altă parte, reiterează recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz să se facă cu toată precauţia, dat fiind caracterul specific şi sensibil al dosarului.

Celula de criză interinstituțională care gestionează situaţia cetățeanului român răpit în Burkina Faso s-a constituit conform prevederilor legale și a fost aprobată de ședința CSAT din 3 iulie 2013. „Ea continuă efortul său, prin instituţiile sale componente, potrivit competenţelor fiecăreia, pentru eliberarea cetăţeanului român, asigură MAE. Astfel, Celula de criză interinstituţională, convocată de MAE la data de 4 aprilie 2015, lucrează în regim de permanenţă pentru gestionarea situaţiei, depunând toate eforturile pentru eliberarea cetăţeanului român”, spune MAE.

Spre deosebire de alte situații, când MAE menționa în comunicate că verifică autenticitatea înregistrării, de data aceasta nu este făcută această mențiune, ceea ce ar putea însemna că înregistrarea este autentică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri