Români exploatați. Premierul l-a invitat la discuții pe ambasadorul Spaniei

Data publicării:
mihai tudose inquam
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul este îngrijorat de situaţia românilor deveniţi sclavi în agricultura Spaniei. Mihai Tudose l-a invitat luni la Guvern pe ambasadorul spaniol, după ce poliţiştii au salvat, joi, 24 de conaţionali obligaţi să muncească din zori până în noapte în două ferme de usturoi.

tudose
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 

Pe lângă orele epuizante de muncă, lucrau la negru, erau plătiţi puţin şi trataţi cumplit: stăteau în corturi, nu aveau grupuri sanitare şi nici electricitate. Proprietarii fermelor au fost arestaţi şi amendaţi cu câte 10 mii de euro pentru fiecare muncitor pe care nu îl declaraseră.

Potrivit Agerpres, prim-ministrul Mihai Tudose îi va da „puteri mai mari” ministrului pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, pentru a putea acționa astfel încât niciun cetățean român din străinătate „să nu mai fie discriminat”.

La întâlnirea de luni cu ambasadorul Spaniei la București, Ramiro Fernandez Bachiller, va participa și ministrul Andreea Păstîrnac.

Demersul lui Mihai Tudose intervine după ce vineri, Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) i-a cerut șefului Executivului intervenția urgentă „pentru protejarea românilor care muncesc în străinătate și sunt abuzați”.

Totodată, FADERE a cerut premierului Tudose modificarea misiunii Ministerului pentru Românii de Pretutindeni „dintr-un minister care se ocupă doar de acordarea de subvenții pentru proiecte culturale în diaspora, într-unul care să aibă ca prim obiectiv protejarea românilor din diaspora".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri