Sari la conținut

Spitale acreditate, dar fără aparatură. Explicațiile ANT

Probleme grave descoperite de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii la patru spitale din România, acreditate pentru prelevare de organe. Ministrul Sănătăţii spune că în aceste unităţi nu s-a făcut nicio prelevare deoarece spitalele nu respectă condiţiile minime pentru astfel de proceduri. Pe de altă parte, directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant, Radu Deac, explică de ce aparatura necesară pentru prelevarea de organe lipsește din cele patru unități verificate.

„E vorba de centre de recoltare. Acest calificativ se referă doar la un aparat, electroencefalograf, care nu există, se pare, din inventare - nu s-a mers pe teren să verifice fiecare – și care, până de curând, în definirea morții cerebrale era esențial. În ultimul timp, noi chiar am propus modificarea criteriilor, se pare că alte investigații mai precise pot confirma moartea cerebrală. Deocamdată, existând încă în legislație acest electroencefalograf, trebuie să-l folosim și să-l respectăm”, a spus Radu Deac.

Declarațiile au fost făcute în conferința de presă în care ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus că vor fi verificate toate spitalele acreditate pentru prelevare de organe din țară, după ce verificările făcute prin sondaj la patru instituții au arătat că la toate sunt nereguli.