Sari la conținut

Anesteziștii vor să fie privați. Vor contracte de prestări servicii cu spitalele

Anesteziștii din Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă (SRATI) pregătesc o surpriză sistemului public de sănătate: renunțarea la statutul de angajat pentru a negocia contracte de prestări servicii cu spitalele.

phpThumb_generated_thumbnail

Aceasta ar însemna să urmeze modelul implementat deja de Polonia, spun ei. În România consecințele ar fi, însă, imprevizibile, potrivit cursdeguvernare.ro.

Schimbarea ar însemna venituri mai mari și “norme normale” de lucru pentru anesteziști, explică profesorul universitar Dorel Săndesc, membru al Senatului SRATI, asociație care are aproximativ 600 de membri.

Pe de altă parte, spune acesta, spitalele vor fi obligate să-și “adapteze activitatea la numărul de medici disponibili”. Cu alte cuvinte, vor trebuie să angajeze mai mulți anesteziști. În condițiile deficitului uriaș de astfel de specialiști, adaptarea va înseamna însă, reducerea activității.

“Acesta este modelul polonez pe care noi l-am analizat și avem în vedere trecerea la acest lucru”, a spus Dorel Săndesc (foto), fost secretar de stat în Ministerul Sănătății.

La ultimul congres al anesteziștilor din SRATI au participat doi experți polonezi care au prezentat modelul mixt în care funcționează acolo acești medici: “Polonia este o țară unde s-a făcut trecerea medicilor la personal contractual, să nu mai fie angajați ai unui spital public”, a explicat Dorel Săndesc.

Varianta pe care o studiază acum membrii SRATI este cea a înființării unor grupuri care să negocieze în numele anesteziștilor cu spitalele.

Ce s-ar obțin prin aceste noi tipuri de relație de colaborare cu spitalele, potrivit profesorului Dorel Săndesc:

  • salarii mai mari (ar exista un “tarif orar decent”)

  • activitate în limitele legii (ca timp și încărcare)

  • asistență juridică și asigurări consistente pentru malpraxis.

În opinia profesorului Săndesc, ar fi câștigați nu doar anesteziștii, ci și pacienții, doarece actul medicul ar fi mai sigur, medicii nemaifiind stresați de condițiile în care lucrează.

Redimensionarea activității spitalelor

“Trecând la această nouă formă de colaborare, activitatea spitalelor va fi adaptată la numărul de medici disponibili, așa cum se întâmplă în toată lumea. Dacă spitalul are 10 săli de operații, spitalul va trebui să plătească 10 anesteziști pentru a asigura activitatea conform legii. Acum, un medic este obligat să dea anestezie în mai multe săli de operație, are un număr mult mai mare decât normele de terapie intensivă”, explică liderul SRATI.

Reforma ar  duce la creșterea numărului necesar de medici, iar existența acestui nou tip de contract, foarte tentant, va atrage medicii și ar rezolva probblema deficitului actual, crede Dorel Săndesc. “Efectul va fi imediat – o mare parte din medici vor rămâne să lucreze în România și chiar se vor întoarce din cei plecați”, spune fostul secretar de stat.