Sari la conținut

Copii bolnavi de leucemie, în pericol din cauza lipsei citostaticelor

Trei copii bolnavi de leucemie, internați în secția de Oncopediatrie a Spitalului Județean de Urgență din Craiova, sunt în pericol pentru că medicii nu au medicamentele necesare pentru le administra.

Dr.Polixenia Stancu, șeful compartimentului de Oncopediatrie din cadrul Spitalului de Urgență din Craiova, a declarat că situația este generată de așa-numită criză a citostaticelor și deși a făcut nenumărate referate pentru medicamente, nu a primit niciun răspuns.

„Este vorba de criza citostaticelor generată de retragerea firmelor din România. Eu am solicitat ca spitalul să achiziționeze medicamentele în afara programelor, pentru că acei copii au nevoie să le fie administrate la timp, nu când se finalizează licitațiile sau când or fi medicamente. Am primit ajutor de la diverși sponsori sau au cumpărat părinții unele medicamente. În oncologie dacă nu ai la timp medicamentul să îl administrezi din etapă în etapă (copiii îmi intră în remisie), pierd remisia și copiii recad și e păcat. După ce recade, greu îl mai bagi în remisie sau vine recădere după recădere și pe urmă vine decesul”, a declarat, pentru Agerpres, dr. Polixenia Stancu, șeful compartimentului de Oncopediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Craiova.

Copiii internați la SJU Craiova care au nevoie de citostatice sunt o fetiță de șapte luni, un băiat de trei ani și jumătate și unul de cinci ani.

Potrivit dr. Stancu, părinții fac împrumuturi pentru a cumpăra medicamentele pe care ar trebui să le primească în spital.

Sursa: Agerpres