„Dieta” care trebuie evitată dacă vrem să slăbim

Data actualizării: Data publicării:
farfurii mancare dieta sanatate alimentatie

O mare parte dintre români sunt supraponderali şi obezi, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Pentru a slăbi, cei mai mulţi folosesc ca „dietă” înfometarea. Vor obține însă exact contrariul, spun medicii.

farfurii mancare dieta sanatate alimentatie

Chiar dacă o persoană alege să sară peste una din mese, de cele mai multe ori va recupera numărul de calorii la următoarea masa, spun medicii.

Următoarea dată când omul mănâncă, și în mod normal manâncă mai mult decât ar mânca în mod obișnuit, pentru că apare senzația de foame și instinctiv ne hrănim cu alimente în cantitate mai mare și în concentrație energetică mai mare”, spune Şerban Damian, nutriţionist sportiv.

În plus, atunci când o persoană se înfometează în mod repetat se modifică şi metabolismul.

În momentul în care sărim peste o masă corpul se adaptează. Corpul își încetinește metabolismul, pentru că nu știe când va mai primi, ce va mai primi de mâncare și atunci el se adaptează. Trebuie să supraviețuiască cu ce primește și se setează pe asimilare și atunci tot ce primesc la următoarea masă mare va intra în depozite și atunci în loc să slăbim, ne frustrăm, stam nemâncați și nici nu avem rezultatele dorite”, spune Catrinel Macovei, medic primar diabet nutriţie şi boli metabolice.

Corect, spun medicii, este ca numărul de calorii dintr-o zi să fie împărţit în mai multe mese.

În momentul în care noi mâncăm este un proces fiziologic de creștere a glicemiei în sânge. Această creștere a glicemiei în sânge antrenează secreția insulinei, care insulină este un hormon de creștere și acesta este cunoscut ca fiind un factor care îngrașă. Consumând aceeași cantitate de alimente împărțită în mai multe mese pe zi, efectul asta de glicemie post prandiala, dupa masă, va fi mai mic”, spune Simona Carniciu, medic diabet nutriţie şi boli metabolice.

De aceea, medicii recomandă ca într-o cură de slăbire să existe 3 mese principale şi 2 gustări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri