Sari la conținut

Fotografia cu un pacient într-un salon mizer de la care a pornit o anchetă la Spitalul din Medgidia

Anchetă la Spitalul Municipal din Medgidia după ce pe o reţea de socializare a apărut o fotografie cu un pacient care e internat într-un salon mizer. Lângă patul bărbatului este un altul, cu o saltea murdară, iar o noptieră e abandonată în mijlocul salonului. Managerul spitalului spune că este posibilă o neglijenţă a infirmierei şi că pacienţii sunt trataţi cum trebuie la cel mai mare spital din centrul judeţului Constanţa.

Fotografia postată vineri pe o reţea de socializare arată modul în care o infirmieră s-a comportat cu un pacient din spitalul municipal Medgidia. În salon angajaţii se pregăteau de o curăţenie generală, cu saltele murdare şi noptiere aruncate în mijlocul sălii.

„Spitalul Municipal din Medgidia este cel mai mare din centrul judeţului Constanţa şi deserveşte toţi locuitorii aflaţi pe o rază de 25 de kilometri”, relatează Paul Greavu, reporter Digi24

Practic, de spitalul din Medgidia depind 150.000 de oameni. Nu toţi pacienţii consideră, însă, că spitalul are probleme. De altfel, 3 din cele 10 secţii au fost reabilitate de curând.

Noua conducere a spitalului nu neagă însă problema. Managerul interimar spune că este o situaţie regretabilă, iar măsuri vor fi luate.

Pacientul având tulburări cognitive, şi-a strâns lenjeria de sub dumnealui, pe patul de alături, infirmiera a fost neinspirată că nu a pus lenjerie curată şi a aşezat şi noptierele în mijlocul salonului. Vom face o comisie disciplinară”, spune Eugen Agliţoiu, manager interimar Spital Municipal Medgidia.

Nu este singura situaţie cu care se confruntă Spitalul Municipal din Medgidia .

Am moştenit şi o datorie de vreo 40 de miliarde vechi, 4 milioane de lei noi, era urgent să echilibrez spitalul”, spune Eugen Agliţoiu, manager interimar Spital Municipal Medgidia.

Spitalul din Medigia are în acest moment deficit şi de personal medical, în special pe secţiile de terapie intensivă şi neonatologie.