Gabriela Firea, reacție la anunțul lui Vlad Voiculescu: Hoțul strigă „hoții”!

Data publicării:
gabriela firea fb
Foto: Facebook

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a reacționat, vineri seară, la anunțul fostului ministru al Sănătății Vlad Voiculescu referitor la intenția de a o da în judecată în cazul scandalului cu transplantul pulmonar de la Spitalul „Sfânta Maria”.  Edilul-șef al Capitalei a spus că se bucură pentru demersul fostului ministru, pentru că în felul acesta „o țară întreagă”  va afla ce anume „a patronat” acesta, relatează Agerpres.

gabriela firea

„Eu mă bucur chiar că mă dă în judecată. Ne vom întâlni la tribunal și va afla o țară întreagă ce anume a patronat domnul Voiculescu, iar acum, știți cum se spune, este o vorbă la români: 'Hoțul strigă hoții!'", a declarat Gabriela Firea, vineri seară, la B1 TV. Potrivit primarului general, „se vor afla lucruri extrem de interesante” în legătură cu activitatea fostului ministru Vlad Voiculescu.

Firea a precizat că a solicitat Ministerului Sănătății clarificarea situației.

„În urma discuțiilor care au avut loc astăzi (vineri -n.r.), (...) conducerea Spitalului Sfânta Maria, unde se află acest Centru de Excelență, a solicitat ASSMB o clarificare a acestei situații. La rândul său, ASSMB, în subordinea Consiliului General, mi-a solicitat mie o clarificare legală a situației acestui Centru de excelență, iar eu, la rândul meu, am transmis către Ministerul Sănătății o rugăminte, o solicitare oficială, instituțională, pentru a se realiza încă o verificare, încă un control instituțional, o anchetă (...), dar cu concluzii logice, prin care să putem să știm și noi, cu toții: avem un Centru de excelență în care s-au investit zece milioane de euro care are acreditare, dar este nefuncțional, ce trebuie făcut pentru a funcționa?”, a declarat Gabriela Firea.

Ea a mai spus că a solicitat Ministerului Sănătății să precizeze care sunt măsurile care ar mai trebui luate pentru ca respectivul Centru să funcționeze. „A rămas că săptămâna viitoare, luni, ne întâlnim, probabil că va demara în cel mai scurt timp, cu celeritate, încă un control, iar concluziile cu siguranță le vom afla cu toții cât mai rapid”, a declarat edilul-șef.

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a anunțat vineri că îi va da în judecată pe primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și pe managerul Spitalului "Sfânta Maria", Narcis Copcă, pentru declarațiile pe care cei doi le-au făcut cu privire la situația transplantului pulmonar la respectiva unitate sanitară.

„Îi voi da în judecată pe doamna Gabriela Firea și pe domnul Narcis Copcă. Atașat, doar o foarte mică parte din ce s-a întâmplat. Voi avea plăcerea să prezint întregul fir al evenimentelor foarte curând. Și va fi interesant”, a scris Vlad Voiculescu, vineri seară, pe Facebook.

Fostul demnitar a atașat postării sale un film în care sunt prezentate acuzațiile pe care Firea și Copcă i le-au adus în ceea ce privește situația transplantului de plămâni de la unitatea sanitară.

De asemenea, în filmul respectiv se menționează că Voiculescu spunea în noiembrie 2016 că Spitalul Sfânta Maria „nu este pregătit pentru transplantul de plămâni”, infrastructura unității neîndeplinind condițiile de acreditare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri