Încă un copil a murit din cauza rujeolei

Data actualizării: Data publicării:
Flu Virus Analysis
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Încă un copil a murit din cauza rujeolei, acesta fiind cel de-al 22-lea deces înregistrat din acest motiv.

Flu Virus Analysis
FOTO: Getty Images

Săptămâna trecută, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile informa că au fost raportate în ultima săptămână peste 700 de cazuri de rujeolă.

Creşterea numărului de cazuri este consecinţa nevaccinării, a explicat Alexandru Rafila, consilier personal al ministrului Sănătăţii, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

"Această creştere bruscă arată că situaţia nu este sub control, de aceea medicii şi autorităţile sanitare locale trebuie să intensifice eforturile pentru vaccinarea copiilor sau reluarea imunizării în cazul celor care nu au schema completă de vaccin. Epidemia de rujeolă din România este consecinţa vizibilă a scăderii succesive a ratei vaccinării. Această epidemie trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea: medici, autorităţi, părinţi", a spus prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi membru în Comitetul Permanent al Biroului Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri