Intervenție în premieră la Iași: bărbat bolnav de hemofilie, operat la șold

Data publicării:
spital iasi

Un bărbat cu o afecţiune rară, hemofilie, a fost operat la şold la Spitalul Sfantu Spiridon din Iaşi. Este o intervenţie în premieră, medicii au reușit să monteze proteza de șold, iar acum pacientul se pregăteşte să plece acasă. Operaţia a costat peste 300.000 de euro şi a fost decontată de stat.

Viața lui Mircea Bîgu este pe cale să se schimbe. Bărbatul a fost diagnosticat la vârsta de 7 ani cu hemofilie, o problemă genetică din cauza căreia sângele nu se coagulează. În plus, bărbatul ajunsese să nu se mai poată deplasa din cauza unor probleme apărute la şold.

Cocoșat așa, nu poți să îți permiți să pășești pentru că ai o durere acolo în articulații, şi nu numai. Mișcarea e puțină, foarte puțină”, spune Mircea Bîgu - pacient operat

Medicii de la Iaşi i-au schimbat viaţa printr-o operaţie în premieră. Pregătirea a durat luni de zile, iar costurile foarte mari au fost suportate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Este o operație în premieră pentru că pacientul are hibe mari privind coagularea. Trebuia să fim atenți să nu apară o sângerare, sau să facem o intervenție să creeze o sângerare cât mai mică, lucru care nu se poate”, spune Paul Sârbu, medic primar ortopedie Spital Sf. Spiridon Iași.

A fost în jur de 300.000 de euro acest tratament, da foarte mult. Și încă mai avem de lucru la el, nu l-am reparat de tot”, spune Oana Bădulescu, șefa secției de Hematologie Spital Sf. Spiridon Iași.

Boala de care suferă Mircea, Hemofilia, este o afecțiune foarte rară, întâlnită la 100 de persoane dintr-un milion.

Lipsa acestor factori de coagulare face ca traumatismele minore să producă sângerări extrem de importante”, afirmă Diana Cimpoeșu, medic primar urgențe Spital Sf. Spiridon Iași.

Intervenția de protezare a fost una dificilă, însă evoluția pacientului este favorabilă. În evidența Spitalului Sf. Spiridon din Iași sunt în prezent 56 de pacienți hemofilici care provin din toată zona Moldovei, iar 90% dintre ei sunt diagnosticați cu o formă severă a bolii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri