Sari la conținut

Majoritatea medicilor nu vor beneficia de majorările salariale anunțate

Guvernul promite majorări salariale în sănătate, însă majoritatea medicilor nu vor beneficia de ele, arată „Business Club”.

Două treimi dintre doctorii din România nu vor primi niciun ban în plus la salariu, fiindcă sunt nebugetari. Mulţi dintre ei sunt medici de familie.

Ei se ocupă, de altfel, de grosul pacienţilor din sistemul de stat. 80% dintre serviciile decontate de Casa de Asigurări de Sănătate au fost acordate de medicii de familie, arată Societatea Naţională de Medicina Familiei, doar 16% în ambulatoriu şi mai puţin de 5% în spitale.

Majorările salariale se vor duce în buzunarele celor din urmă. Noua lege a salarizării prevede în multe cazuri dublarea lefurilor - vor fi creşteri de aproape 120% pentru rezidenţi, de pildă, şi salarii de 3.600 de euro pe lună pentru cei din medicina de urgenţă, dacă fac cinci gărzi pe lună.

În total, mai sunt 45 de mii de medici în România, iar aproape 12 mii, adică mai bine de un sfert dintre ei, sunt medici de familie. Printre cei care nu vor beneficia de majorări salariale mai sunt şi alţi câteva mii de medici din ambulatorul de specialitate.