Sari la conținut

Măsuri dure pentru a preveni extinderea gripei aviare

Controale înăsprite la frontiere pentru a preveni extinderea gripei aviare în România. Inspectorii sanitar-veterinari au înăsprit verificările în cazul tuturor transporturilor de păsări venite din ţările unde au fost depistate focare.

Până în acest moment, este vorba despre Ungaria, Elveția, Danemarca, Croația, Germania, Olanda și Austria.

În urma informațiilor primite de la Comisia Europeană și a mesajelor de alertă ale Organizației Mondiale pentru Sănătate Animală referitoare la situația epidemiologică privind influența aviară din Uniunea Europenă, autoritatea a întreprins măsuri suplimentare pentru a preveni pătrunderea bolii pe teritoriul României, potrivit unui comunicat al ANSVSA remis miercuri Agerpres.

Măsurile luate de veterinari vizează monitorizarea severă a comerțului intracomunitar, verificarea tuturor transporturilor de păsări care vin din țările unde au fost diagnosticate focare de influență aviară și informarea medicilor veterinari oficiali zonali, medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți, precum și a operatorilor economici cu privire la situația epidemiologică existentă.

Oficialii Autorităţii Sanitar-Veterinare recomandă cetățenilor să anunțe medicii veterinari pentru orice caz de îmbolnăvire a animalelor din gospodărie, mai ales că migraţia păsărilor sălbatice este în plină desfăşurare.