Sari la conținut

Medic și asistentă, acuzați de ucidere din culpă

Un medic şi o asistentă de la Spitalul de Arsuri din Capitală sunt acuzaţi de ucidere din culpă în cazul femeii de 79 de ani care a murit după ce a primit sânge dintr-o grupă diferită. Anchetele au început abia după ce cazul a ajuns în presă.

Femeia de 79 de ani a ajuns la Spitalul de Arsuri, în luna iunie. Fusese muşcată de propriul câine. A fost operată şi i s-a făcut o tranfuzie de sânge. A primit însă grupa A, deşi avea grupa B. Starea ei s-a agravat şi după trei săptămâni a murit. Medicii au recunoscut totul abia după ce cazul a fost făcut public de site-ul puterea.ro.

Adrian Stănculea, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi din Bucureşti: „Atunci, în noaptea aia s-au întâmplat nişte vicii de procedură şi pacienta a primit un grup de sânge pe care nu trebuia să îl primească, greşit.

Rep:.Cine a făcut stabilirea grupei?

Adrian Stănculea: Asistenta a pipetat şi medicul a decis. La starea ei generală gravă un accident tranfuzional, a cărui unică manifestarea a fost insuficienţa renală acută, nu i-a fost benefic”.

Specialiştii de la Centrul de Transfuzii au explicat însă ce efecte are o asemenea eroare.

Doina Goşa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti: „Reacţiile post transfuzionale sunt multiple. Sunt reacţii hemolitice, pot să meargă până la şoc anafilactic. Poate fi şi contaminarea cu un virus. Dar deces nu ni s-a raportat până acum.”

Iar acum medicul şi asistenta care s-au ocupat de pacientă sunt cercetaţi pentru omor din culpă. Anchetatorii au stat de vorbă cu cel puţin 15 angajaţi ai spitalului înainte să formuleze acuzaţiile. Cazul a ajuns în atenţia DSP Bucureşti, la o săptămână după moartea femeii. Spitalul a fost amendat cu 20.000 de lei, iar asistenta şi medicul de gardă, cu 1.600 de lei. La momentul morţii femeii unitatea de transfuzii a Spitalului pentru Arsuri funcţiona fără autorizaţie.