Medicii de familie vor schimbarea legii

Data publicării:
medici

Medicii de familie reacţionează şi resping concluziile raportului Curţii de Conturi, în care sunt acuzaţi că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 4,55 milioane de lei prin reţete compensate acordate ilegal. În plus, ei spun că unele suprapuneri apar din cauza legislaţiei lacunare şi din pricina faptului că sistemele informatice ale instituţiilor sanitare nu comunică între ele.

Raportul Curţii de Conturi arată că medicii de familie ar fi decontat medicamente în valoare de 85 de milioane de lei la un preţ de referinţă mai mare.

Noi scriem numai molecula activă a medicamentelor, iar Casa decontează preţul cel mai mic, adică preţul de referinţă al acelor medicamente, iar dacă pacientul este obişnuit sau doreşte un medicament, un produs comercial la farmacie, nu în cabinetul nostru, care este un preţ mai mare decât preţul de referinţă, pacientul plăteşte diferenţa, nu casa de asigurări. Nu este vina medicilor că nu sunt medicamente în spitale şi nu este rolul medicilor să facă anchetă dacă pacientul este internat sau nu. A treia speţă se referă la situaţiile în care sunt pacienţi care au dreptul la reţete cu compensare mai mare, adică acei pacienţi care au venituri numai din pensii sub 700 de lei. S-a constatat ulterior că aceştia fie mai aveau un alt venit, de exemplu dobânda de la un depozit din bancă, fie o chirie, fie pe un pământ în arendă, diverse surse de venit. Repet: este o greşeală legislativă, şi nu a medicilor. Rolul medicilor nu este de organ fiscal,” explică Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale a Medicinei de Familie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri