Sari la conținut

Transplantul de plămâni | Raport privind neregulile de la Spitalul Sf. Maria

Inspecția Sanitară a găsit mai multe nereguli la Spitalul Sfânta Maria din București, printre care lipsa unui laborator de specialitate, lipsa unui medic infecționist și insuficiente puncte de igienizare. De asemenea, inspectorii au constatat că incidența infecțiilor nosocomiale au crescut și că spitalul nu a implementat procedura de comunicare internă a infecţiilor nosocomiale. Inspectorii au mers în control, după ce Ministerul Sănătății a găsit nereguli în acreditarea pentru transplantul de plâmân a Spitalului Sfânta Maria. 

De asemenea, după ce Primăria Bucureștiului își dă acordul, Corpul de control al ministrului Sănătății va începe verificările, care vor viza, printre altele, achiziţiile publice efectuate de spital.

Comisia internaţională de experţi solicitată de Ministerul Sănătăţii va însoţi echipa Corpului de control în datele de 8 şi 9 decembrie 2016.

Problemele de la Spitalul Sfânta Maria

Inspecția Sanitară de Stat a constatat că deși în structura organizatorică a spitalului apare un laborator de analize medicale, acesta nu există în realitate. Analizele sunt trimise către o firmă privată  (Centrul Medical MED-AS) și alte patru unități sanitare publice (Institutul de Hematologie, Spitalul Fundeni, Spitalul Matei Balș și Centrul de Transfuzii București).

Patronii clinicilor Medas, soţii Simona Ateia şi Abd Halal Ateia, sunt cercetați pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Grupul Medas are şapte clinici medicale şi cinci laboratoare în Bucureşti şi în ţară.

De asemenea, nici condițiile igienico-sanitare nu sunt respectate în totalitate.

„Blocul operator al spitalului dispune doar parțial de circuite corespunzătoare, iar punctele pentru igiena mâinilor din unitatea medicală sunt insuficiente. Astfel, criteriile de acreditare din Ordinul 860-2013 care prevede “circuite corespunzătoare pentru pacienţii transplantaţi”nu sunt îndeplinite”, se arată în raportul Inspecției Sanitare. 

De asemenea, aceleași lifturi și că de acces sunt folosite pentru toate activităţile: personal, pacienţi, lenjerie curată, lenjerie murdară, alimente, deşeuri. Liftul de mare capacitate cu care sunt transportați pacienții din sala de operații în secția de anestezie și terapie intensivă este folosit și pentru transportul lenjeriei murdare.

În Spitalul Sfânta Maria nu există nicio stație centrală de sterilizare, iar spațiile existente pentru această activitate nu au nici ele circuite corespunzătoare.

În prezent, din spitalul funcționează fără medic infecționist. Inspectorii sanitari semnalează că, în comparație cu anul trecut, la Spitalul Sfânta Maria, numărul infecțiilor nosocomiale depistate şi raportate este cu 50% mai mare. Cazuri de infectare cu Kelbsiella, Pseudomonas, Acinetobacter, Citrobacter și Clostridium Difficile au fost înregistrate pe secțiile de chirurgie, anestezie și terapie intensivă, ORL și medicină internă.

În perioada 2015 – 2016 nu au fost înregistrate focare de infecție nosocomială”, se arată în raportul inspectorilor sanitari.

Managerul spitalului: E minciună de la cap la coadă

Narcis Copcă, managerul Spitalului Sf. Maria Bucureşti, spune că raportul inspectorilor sanitar este „o minciună de la cap la coadă” și că le va cere să plătească daune în instanță. 

„Am citit acest comunicat de presă. Este o mincină de la cap la coadă. O nouă minciună a acestor oameni pe care îi suspectăm de atâtea fapte penale şi cărora le-am făcut o plângere. În mod normal organul respectiv sesizat să îşi prezinte o poziţie. Referitor la acest raport pe care domnul ministru l-a menţionat fragmentat, rău voitor şi, de asemenea, probabil, la vreo idee a vreunui consilier, l-a falsificat în acest comunicat, vă spun următoarele:  Este un raport fals, un comunicat fals. Controlul a vizat trei puncte. Aspecte generale şi aspecte legate de procedurile şi legalitatea transplantului. Încep cu ultimul unde nu a considerat şi nu a constatat absolut nicio deficienţă. Dimpotrivă, repet, aşa cum am spus şi altor colegi de-ai dumneavoastră, ne-au felicitat şi ne-au urat succes în continuare, chiar raportorii domniei sale”, a spus Narcis Copcă. 

De asemenea, managerul spitalului spune că laboratorul despre care isnpectorii de stat spun că nu există, este funcțional 24 de ore din 24. 

„Ca menţiune: laboratorul există, este funcţional 24 de ore din 24. Faptul că laboratorul poate fi externalizat nu are nicio legătură cu grila de acreditare. Să spui că nu există în timp ce acest laborator este în spital este o minciună şi o defăimare. De asemenea, există sterilizare absolut independentă în blocul operator pentru transplant. Consideraţiile domniei sale pe care le-a citit în raport la primele puncte la Aspecte generale se refereau exclusiv la Secţia ORL”, a subliniat managerul.

Scandal imens în sistemul de transplant

Clinica de la Spitalul Sfânta Maria a fost finanţată de Ministerul Sănătăţii şi de Primăria Capitalei, cu 10 milioane de euro. Însă, după ce Agenţia Naţională de Transplant a acreditat spitalul, aceeaşi instituţie a decis să înfiinţeze o comisie care să verifice dacă sunt îndeplinite toate condiţiile necesare pentru efectuarea transplantului de plămân. Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii a declarat că bănuieşte că acea acreditare a fost dată sub presiune politică.

Managerul Spitalului Sfânta Maria, Narcis Copcă, a depus o plângere penală la Parchet împotriva ministrului Sănătăţii, pe care l-a acuzat că refuză să finanţeze transplanturile de plămân.

De cealaltă parte, Vlad Voiculescu i-a cerut public primarului Gabriela Firea să permită Corpului de Control să verifice cum a fost acreditat spitalul deşi nu are o secţie de pneumologie în care pacienţii să fie îngrijiţi post-transplant.

Pentru că spitalul e în subordinea Primăriei Generale a Capitalei, ministrul a mai cerut şi publicarea achiziţiilor, în condiţiile în care a contribuit cu cinci milioane de euro la dotarea clinicii de transplant. Primarul general spune că totul este în regulă la Spitalul Sfânta Maria şi a solicitat imperativ efectuarea de transplanturi.