Olanda dezbate eutanasierea bătrânilor care nu-și mai simt rostul

Data publicării:
batrani impliniti

Olanda, ţară care a legalizat eutanasia, analizează posibilitatea de a permite sinuciderea asistată pentru persoanele în vârstă care au sentimentul că au realizat tot ce au avut de realizat în viaţă, au anunţat joi ministrul Sănătăţii şi cel al Justiţiei, citaţi de AFP.

batrani impliniti

„Persoanele care consideră, după ce au reflectat îndelung, că au realizat tot ce au vrut în viaţă trebuie, în condiţii stricte şi după criterii precise, să poată să îşi pună capăt vieţii într-un mod pe care îl consideră demn”, au spus oficialii într-un comunicat şi o scrisoare transmisă Parlamentului.

Ţinând cont că sentimentul de „viaţă împlinită intervine în special la persoanele în vârstă”, noul sistem le va fi rezervat, au explicat miniştrii, fără a preciza o vârstă minimă.

Aceste persoane „nu mai văd nicio posibilitate pentru a da un sens vieţii lor, nu suportă pierderea independenţei, au un sentiment de solidaritate, poate din cauza pierderii cuiva drag, sunt incomodaţi de o oboseală totală, o pierdere a valorii personale. Dar pentru a putea pune capăt vieţii lor, au nevoie de ajutor”, au adăugat ei.

Un „asistent pentru deces”, adică o persoană cu pregătire medicală specifică, va trebui să autorizeze procedura, după ce exclude posibilitatea ca un tratament să facă să dispară această „dorinţă de moarte”.

La fel ca în cazul eutanasiei, procedurile vor fi examinate apoi de o comisie specializată.

Belgia şi Olanda au fost, în 2002, primele ţări din lume care au legalizat eutanasia. Dar pentru a autoriza procedura, medicul aflat în centrul procesului trebuie să aibă convingerea că nu există o altă soluţie rezonabilă pentru pacient şi că suferinţa acestuia este „insuportabilă şi fără perspectivă de ameliorare”.

viewscnt

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri